EXCLUSIV VIDEO | Câți angajați are, de fapt, Fiscul din România. Președintele ANAF a dezvăluit câți dintre ei fac controale și colectează venituri

This browser does not support the video element.

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) are alocate, în prezent, puțin peste 22.000 de posturi. Mai bine de 10 la sută dintre acestea sunt însă vacante, deoarece angajările în sistemul de stat sunt blocate, alți aproape 6.000 de angajați lucrează în Trezoreria Statului, iar cei de la inspecția economico-financiară se află sub dublă coordonare.

În aceste condiții, doar 11.000 de angajați ANAF administrează peste 1.200.000 de persoane juridice și 800.000 de persoane fizice autorizate. Dezvăluirile au fost făcute de președintele ANAF, Lucian Heiuș, într-un interviu la GÂNDUL EXCLUSIV.

Dacă cineva privește din afară, i se pare că dacă discutăm de 22.375 de posturi câte are alocate Agenția, i se par foarte multe. Da, pare într-adevăr un număr important de posturi alocate Fiscului din România.

Dacă intrăm și facem o analiză corectă, așa cum ar trebui să fie, constatăm că, în ultimii 4-5 ani, constant sunt undeva la 2.500 de posturi vacante, constatăm că, în acești 22.000, vreo 5.700 de oameni lucrează în Trezoreria Statului, care sunt în subordinea ANAF, dar nu au o activitate directă asupra activității fiscale, de control, de colectare, dar au un rol important în întreg mecanismul statului român”, a spus Lucian Heuiș.

Câți angajați ANAF se ocupă de inspecție fiscală și colectarea veniturilor

În afara acestor două categorii, mai este o a treia care nu are rol în inspecție fiscală și colectarea veniturilor.

Mai avem o inspecție economico-financiară care face controale la UAT-uri (n.red. – unități administrative teritoriale), la companii cu capital de stat și care verifică strict cele fiscale, care are cumva o dublă coordonare ANAF și Ministerul de Finanțe.

Iar dacă am da deoparte tot ce am spus până acum, ar rămâne undeva cu în jur de 11.000 de oameni care lucrează efectiv în partea de inspecție fiscală, în partea de colectare a veniturilor, și deja, când discutăm de 11.000 de oameni care administrează 1.282.000 de companii, de persoane juridice, mai gestionează aproape 800.000 de persoane fizice autorizate, sub o formă sau alta, profesii liberale, adunându-le, undeva în jur de două milioane de entități, nu cred că sunt foarte mulți”, a conchis președintele ANAF.

Lucian Heiuș este președintele ANAF, cu rang de secretar de stat, de la începutul lunii mai, după ce Mirela Călugăreanu a fost numită în conducerea Curții de Conturi. Heiuș a fost deputat PNL și a avut funcții de conducere în cadrul direcțiilor de finanțe publice Hunedoara și Timiș.

Urmăriți interviul integral:


Citește și:

EXCLUSIV VIDEO | Președintele ANAF: ”Dai același salariu celui care identifică tranzacții cu criptomonede ca și celui care verifică trei facturi pentru ceva ce se vinde la colț? Recompensa cu o strângere de mână nu este suficientă” 

EXCLUSIV VIDEO | Din 2024 am putea scăpa de cozile de pe Valea Prahovei. Ce soluții au autoritățile în lipsa autostrăzii Ploiești-Brașov, estimată la 8,5 miliarde de euro

EXCLUSIV VIDEO | De ce nu s-a circulat, în acest an, de la Craiova la Slatina pe Drum Expres. Ionel Scrioșteanu: ”Am încercat să mobilizăm acest constructor”

EXCLUSIV VIDEO | Ionel Scrioșteanu: ”Până în 2025 vom avea cel puțin 80% din Autostrada Moldovei dată în trafic”