EXCLUSIV VIDEO | IMM Invest – un exemplu de bune practici la nivel european

Publicat: 25 05. 2023, 19:30
Actualizat: 25 05. 2023, 19:33

Reprezentanți ai 46 de instituții financiare din 31 de state europene vor lua parte, vineri, la conferința Asociației Europene a Instituțiilor de Garantare, care reunește bănci de dezvoltare, fonduri de garantare și instituții financiare nebancare. România va fi reprezentată de Dumitru Nancu, directorul general al Fondului Național de Garantare pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii, care va prezenta impactul fiscal al programului IMM Invest.

Discuțiile ce vor avea loc la Palatul Victoria vor fi axate pe modele de bune practici.

“Președintele Guy Selbherr ne va prezenta schemele de garantare pe care Banca de Dezvoltare din Germania le are, de asemenea, mai avem din Austria, Bernhard Sagmeister, care ne va prezenta programele de dezvoltare de acolo. Vedeți numai bănci de dezvoltare avem cu excepția României, care are fond de garantare… și vicepreședinte al asociației europene…

Eu voi prezenta impactul fiscal al IMM Invest pentru că acest program a dat șansa României să obțină acest post de vicepreședinte pentru că programul și-a arătat rolul de multiplicare în economie, pentru că orice instrument financiar, orice leu pe care statul îl investește sau îl garantează trebuie să aibă efect de multiplicare în economie”, a declarat Dumitru Nancu, la Gândul Financiar.

”Aș vrea să spun care este importanța Asociației Europene a Fondurilor de Garantare pentru că, la nivel european, de serviciile celor 46 de instituții financiare au beneficiat până în prezent șase  milioane de IMM-uri, iar cifra garantată de AECM, de toate aceste instituții financiare, este de 312 mii de miliarde de euro, deci avem chiar niște cifre care arată magnitudinea și importanța acestor instituții financiare”

Dumitru Nancu

De ce IMM Invest este exemplu de bune practici

Programul IMM Invest a început în 2020 cu scopul de a sprijini întreprinderile mici și mijlocii în perioadă de criză.

“Am depășit 70.000 de întreprinderi mici și mijlocii, vă pot spune că în acest moment avem 71.000 de firme mici și mijlocii. Instituțiile financiar-bancare au finanțat cu 54 de miliarde de lei ceea ce înseamnă aproape 6 la sută din PIB-ul României, bani privați, iar fondul de garantare a garantat cu 43 de miliarde de lei, iar ajutorul de stat a fost de 2,4 miliarde de lei”, a detaliat Dumitru Nancu.

Conform directorului general al FNGCIMM, programul IMM Invest se va opri dacă până la 31 decembrie 2023 se va încheia războiul din Ucraina.

“Prelungirea de la Comisia Europeană este până la sfârșitul anului, în funcție de evoluția războiului. Dacă războiul se va opri, e clar că această schema de ajutor temporar pentru IMM-uri se va bloca, dar din păcate războiul nu se va opri și programul va continua și la anul”, a precizat Nancu.

Economia României are însă nevoie și de alte scheme de ajutor, de alte programe care să faciliteze accesul la finanțarea IMM-urilor.

“Noi suntem siguri că pe lângă acest program trebuie să mai venim și cu alte programe astfel încât să asigurăm complementaritatea la IMM Invest. De exemplu, anul acesta, până în present, FNGCIMM a avut alocați 6,2 miliarde lei bani care sunt sub execuția bugetară de anul trecut, adică anul trecut am garantat 8 miliarde de lei, în 3 luni, iar anul acesta, în 4 luni, pentru că programul a început în februarie, am cheltuit 6,2 miliarde. Am epuizat bugetul”, a detaliat directorul general al FNGCIMM.

Până în prezent de program au beneficiat 6.500 de IMM-uri am făcut o solicitare de alocare din partea celorlalte instituții financiare care sunt implicate în acest program și care practic nu au epuizat bugetul, astfel încât să putem oferi celor peste 4.000 de IMM-uri care au deja aprobate finanțări din partea instituțiilor financiar-bancare. Sperăm ca săptămâna viitoare să deblocăm această situație.

O suplimentare de buget este necesară și pentru finanțarea programelor începute în 2020.

“Ne confruntăm acum cu o avalanșă de prelungiri de credite. Pentru că acest program, aceste instrumente financiare au fost gândite ca instrumente anti-ciclice, am gândit ca în acest an, care este de criză, statul să vină să garanteze cu 90% dar mai ales să suporte acea subvenție și comisioane bancare pentru întreprinderile mici și mijlocii”

În cadrul programului se acordă două tipuri de facilități – schema de investiții până la două milioane de euro, pe o perioadă de 6 ani, și capital de lucru, pe o perioadă de 3 ani cu posibilitatea prelungirii încă trei ani. Doar anul acesta ne vor veni la prelungire, din IMM Invest 2020, pentru că a ajuns la scadență trei ani încă 17.000 de IMM-uri . Deci, pe lângă garanțiile pe care le acordăm vom face prelungirea creditelor acordate în 2020”, a explicat Dumitru Nancu.

Conform oficialului FNGCIMM, prin programul IMM Invest au fost acordate credite în valoare de 54 miliarde de lei pentru aproape 71.000 de companii, garanțiile statului fiind de 46 miliarde lei. Din totalul creditelor, rata celor neperformante a fost una insignifiantă.

“Plățile sunt de 50 milioane lei, ceea ce înseamnă 0,11 la sută. Este cel mai mic NPL credite neperformante din istoria sistemului bancar”, a  concluzionat directorul general al FNGCIMM.

Soluții pentru un acces mai ușor la finanțare

În prezent,  singura categorie de IMM-uri care nu poate beneficia de programul IMM Invest sunt firmele cu capitaluri negative.

“Acolo este o mare problemă pentru că România, în acest moment, 34% dintre IMM-uri au capitaluri negative adică sunt în dificultate, și-au înstrăinat mai mult de jumătate din capitalul social către terți adică asociați și așa mai departe. Aici trebuie să intervenim”, a explicat Nancu obiectivul pe termen scurt.

Nu de alta, dar odată cu aplicarea acestei scheme de ajutor, bancabilitatea firmelor a crescut. Dacă înainte de 2020 una din șapte IMM-uri obținea credit, acum una din două IMM-uri are acces la finanțare.

“A intervenit garanția în nume și cont stat, care are și o presiune pe dobândă. Dobânzile sunt mai mici pentru că și garanțiile sunt necondiționate, irevocabile și exprese. Deci, în condițiile în care intră în neplată, banca își recuperează acel credit de la stat.

Trebuie să urmărim, să vedem cum acele companii pot trece să aibă capitaluri pozitive, ceea ce va duce clar la o fiscalizare a patrimoniului comercial, până la urmă vorbim de fondul de comerț al acelei firme.

Și cred că printr-un program care, tot la fel ca IMM Invest, putem duce să creăm un instrument financiar care poate fi 10% nerambursabil, cu credit pe 10 ani  – aici trebuie să mai umblăm la perioade de rambursare, pentru că nu ne-a lăsat  norma comisiei să dăm mai mult -, șase ani pe investiții este foarte puțin, mai ales în agricultură, în 6 ani nu poți să-ți recuperezi investiția în orice domeniu și capitalul de lucru 3 ani. Deci practic ar trebui umblat la această perioadă, extindere măcar dublu, 6 ani capital de lucru și minim 12 ani pentru investiție, și bineînțeles, ajutate astfel încât aceste companii să-I repatrieze, după cum spun eu, capitalurile, să revină pe plus”, a conchis Dumitru Nancu la Gândul Financiar.

Instrumentele financiare sunt incluse pe agenda de lucru a noului program de guvernare.

 


Citește și:

EXCLUSIV | Nicușor Dan, o nouă ”victorie” care nu există. Avocat: ”O interpretare fără nicio bază legală, administrația nu se face după chef”

EXCLUSIV VIDEO| ”Război” lângă Paradisul Verde. Cristian Țânțăreanu, acuzat de șantaj: ”Profită și face tot ce vrea”/ Cum reacționează omul de afaceri

EXCLUSIV VIDEO | Când se va putea circula ca pe autostradă de la Craiova la Pitești. ”Fără acest lot, nu vom avea continuitate”

EXCLUSIV| Alexandru Rafila, despre forma actuală a Planului Național de Combatere a Cancerului: ”Făcut de neprofesioniști, de cineva care habar n-are”

EXCLUSIV VIDEO | Cum va fi fluidizat traficul pe DN1: Lifturi, scări rulante, pasaje și centuri ocolitoare