Prima pagină » Video » EXCLUSIV VIDEO | De ce se emit, în continuare, certificate de virginitate. Medicul legist Cristian Stan rupe tăcerea: “Ultima dispoziție spune că facem, penultima spunea că nu mai facem, dar în legea în vigoare este consemnat că facem! Normal, ca tehnică de lucru, ar trebui să respectăm legea!”

EXCLUSIV VIDEO | De ce se emit, în continuare, certificate de virginitate. Medicul legist Cristian Stan rupe tăcerea: “Ultima dispoziție spune că facem, penultima spunea că nu mai facem, dar în legea în vigoare este consemnat că facem! Normal, ca tehnică de lucru, ar trebui să respectăm legea!”

Activitatea Institutului Național de Medicină Legală se află în pericol major din cauza problemelor cu care personalul specializat se confruntă, dar pe care Ministerul Sănătății nu a reușit sau nu a vrut să le rezolve până la această oră. În 2022, mai mulți medici legiști de la INML au înaintat ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, un memoriu acuzând faptul că activitatea lor este mult îngreunată de un management necorespunzător și arătând că rapoartele medico-legale sunt tergiversate ani în șir din cauza conducerii.

O serie de aspecte negative au fost aduse la cunoștința ministrului, dar în afara unui aparent control la această instituție, care s-a lăsat cu niște simple recomandări, nu s-a întâmplat nimic nou.

Din această cauză, prof. Cristian Stan, medic primar legist la INML, s-a decis să rupă tăcerea și să vorbească despre toate aceste disfuncționalități grave existente în INML în interviul exclusiv realizat de Gândul. Acesta explică și de ce, la această oră, în lipsa unei noi legislații care să se ridice la noi standarde în medicina legală, problema eliberării certificatelor de virginitate nu a fost rezolvată.

Două proiecte de legi diferite zac la Ministerul Sănătății și în Parlament

Cu toate că, de mai mulți ani, este nevoie de o nouă lege a activității de medicină legală, factorul politic nu s-a învrednicit să abordeze frontal  acest subiect. În interviul realizat exclusiv de Gândul, medicul primar legist Cristian Stan detaliază care este situația legată de proiectele ce zac la Parlament și la Ministerul Sănătății și care ar fi putut aduce un aer de prospețime în  acest domeniu de activitate.

Din ce știu eu – dar nu sunt cel mai informat -, unul se află la Camera Deputaților, așteaptă de doi ani de zile avizele de la Comisiile de specialitate și rapoartele de la Comisiile specializate, celălalt, al doilea proiect, se află în continuare la Ministerul Sănătății.

Din câte știu eu, nu au fost corelate între ele cele două proiecte și nici nu știu dacă, din punct de vedere al tehnicii legislative, există o soluție să fie corelate, având în vedere că unul se află, practic, la finalul procedurilor parlamentare, a fost aprobat de Senat și acum urmează să fie la camera decizională, iar celălalt se află în continuare la Ministerul Sănătății, nu a fost supus avizului Parlamentului. Deci acesta ar fi un aspect.

Un alt aspect deosebit de important, după părerea mea, reprezintă faptul că noi, în continuare, suntem necorelați, cu această legislație veche, cu schimbările din societate”, precizează medicul primar legist Cristian Stan.

De ce se eliberează și azi certificate de virginitate

Referindu-se la această necorelare, cunoscutul legist pune punctul pe i, dând exemplul cererilor pentru emiterea certificatelor de virginitate.

După cum se știe, Institutul Național de Medicină Legală (INML) a anunțat, că din data de 10 iunie 2022 nu va mai elibera certificate de virginitate, la cerere, măsura aplicându-se pentru toate persoanele de sex feminin, indiferent de vârstă. INML a transmis atunci un comunicat cu următorul conținut:  

”Având în vedere recomandările Comitetului națiunilor Unite pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femei cât și privind drepturile copilului, Organizația Mondială a Sănătății, în cadrul raportului special privind eliminarea acestei virginității: o declarație interinstituțională WHO RHR / 18.15.2018, se dispune:

  • Art. 1 – Eliminarea practicii testării virginității la femei la cererea persoanelor fizice indiferent de vârsta persoanei la camera de gardă a INML – MM, a examinării integrității himenale precum și a constatării virginității de către medicul legist în INML-MM, precum și eliberarea certificatului medico-legal asupra stării de virginitate unei femei la nivelul INML- MM începând cu data de 10.06. 2022.
  • Art. 2 – În cazul în care există suspiciuni cu privire la comiterea unui act sexual, raport sexual sau oricăror alte infracțiuni contra libertății și integrității sexuale, se aduce la cunoștință solicitantului că determinarea ca examinare medico-legală genitală se va efectua numai în procedura oficială la solicitarea poliției, medicilor legiști revenindu-le obligația de a anunța de îndată organele judiciare”, a transmis INML.

Întrebat dacă INML mai eliberează acum astfel de certificate, medicul legist Cristian Stan a dat un răspuns tranșant:

Ultima dispoziție spune că facem, penultima spunea că nu mai facem, dar în legea în vigoare este consemnat că facem. Normal, ca tehnică de lucru, ar trebui să respectăm legea, chiar dacă e depășită și este veche. Cât timp nu este schimbată, noi pe aia ar trebui s-o respectăm. 

Pe de altă parte, există decizii ale Consiliului Superior de Medicină Legală, există dispoziții interne, există recomandări făcute de ministerele de resort să nu mai facem aceste certificate de virginitate. Deci, practic, ar avea caracter de urgență schimbarea legii și modernizarea ei, a medicinei legale. Da, astăzi încă se dau. Acesta este doar unul din exemplele de situații care apar, în care, practic, normele legale sunt cu valoare diferită, cu forță juridică diferită, se contrazic între ele și medicina legală este pusă, cumva, la răscruce între ele și trebuie să găsească soluții pe care nici nu ai de unde să le scoți. 

Vă dau un exemplu de azi: am primit o expertiză în care mi se cere, la o persoană tânără, care a pierdut degetele de la o mână, să spun dacă i se recomandă o proteză articulată sau una cu silicon. Eu, pentru a putea răspunde în mod științific la o astfel de întrebare, ar trebui să am o procedură care să îmi permită să am acces la un specialist în proteze, la un expert în proteze, pentru că e un domeniu specific și nu avem metodologie. Și într-o situație similară sunt cu mai multe expertize de malpraxis și mai sunt și alți colegi de-ai mei. Practic, pe de-o parte, sistemul judiciar ne presează să dăm un rezultat, să-l oferim, pe de altă parte, noi nu avem capacitatea de a obține informații competente și științifice la nivelul cerut, corect, de la un specialist, datorită acestei organizări și aici noi interferăm foarte puternic cu legea malpraxisului medical, care ar trebui efectuat. 

Pe de-o parte, Colegiul Medicilor din România desfășoară niște activități, în ultima perioadă de timp, pentru a înființa un corp de experți pentru malpraxis, pe de altă parte, noi suntem blocați, că nu mai avem acces la specialiști în diverse specialități medicale. 

Ajungem în situația în care toată lumea dorește să avem o lege a mapraxisului cât mai bună, dar fiecare își ia un alt model. Sunt cam patru modele mari în lume și fiecare ia din fiecare model cam ce crede că ar fi bun și iese un amestec de organizări din care nu se poate realiza nimic, de fapt”, explică medicul legist Cristian Stan.

Lipsa laboratoarelor de radiologie. ”Oamenii domnului Rafila au fost legați la ochi?”

O altă problemă care nu a fost rezolvată este cea a reluării activității laboratorului de radiologie care a fost desființat în urmă cu câțiva ani prin decizia actualei conduceri a INML.

Medicul legist intervievat de Gândul este extrem de dezamăgit și explică de ce institutul nu are nici acum un laborator de radiologie care era, până la desființare, extrem de important pentru verificarea rezultatelor din teritoriu în cazuri care prezentau fracturi sau la morți violente prin împușcare.

Nu avem, nu există. Dar în răspunsul pe care l-a dat Ministerul Sănătății și care a fost postat pe site, după ce au efectuat marele control, unde doar s-a stat de vorbă cu anumite persoane din IML și au terminat ei controlul, ar fi trebuit să vadă că nu există aceste două laboratoare. Mă întreb, oamenii domnului Rafila au fost legați la ochi când au venit acolo? Eu eram în concediu și nu pot să spun cum au verificat.

Deci aceste laboratoare clar nu există. O proporție semnificativă din vătămările corporale pe care noi le evaluăm medico-legal sunt datorate unor fracturi. O parte din aceste cazuri sunt fie suspiciuni de fracturi, fie sunt fracturi care sunt poate greșit interpretate sau poate subevaluate sau supraevaluate în cadrul unor unități sanitare clinice. Și atunci, noi avem nevoie, în mod esențial, de un laborator propriu de radiologie, care să verifice și să certifice realitatea acestor leziuni traumatice osoase, pe de-o parte, sau în cazul autopsiilor, să putem face o analiză a leziunilor osoase, prin metode radiografice, care este esențială în anumite cazuri.

Înainte, când exista laboratorul de radiologie, erau cazuri când se venea din țară cu anumite rezultate radiologice și la IML se descoperau alte tipuri de leziuni sau diferențe majore sau se descopereau leziuni care nu fuseseră descoperite în țară, la radiologie, și se schimba fundamental rezultatul. Da, mai ales la împușcări, și nu numai la împușcări, și în culpe medicale, și când avem leziuni de vase mari, în culpe medicale sau suspiciuni de culpe medicale.

Sunt anumite categorii de cazuri –  nu sunt foarte multe – dar sunt anumite categorii de cazuri în care examenul radiologic este extraordinar de util. (…) Nu avem laboratoare de radiologie și avem un medic radiolog colaborator, ca angajat cu jumătate de normă, care face doar reinterpretări de radiografie și computer tomograf”, mai arată medicul primar legist Cristian Stan.

Expertizele psihiatrice au fost transferate în responsabilitatea unor medici psihiatri care nu au experiența necesară …”

Un alt subiect important abordat în interviul Gândul Exclusiv cu prof. Cristian Stan este cel referitor la rapoartele de evaluare psihiatrică.

Iată ce spune legistul:

A apărut recent o schimbare legislativă pentru evaluarea persoanelor cu dizabilități, prin care s-a introdus obligativitatea unei evaluări periodice, la câțiva ani de zile – la doi ani – și evaluări făcute de niște echipe formate din medic psihiatru și medic psiholog. Și aici apare o problemă, un paradox legislativ, aș putea spune. Practic, aceste evaluări au ca obiectiv stabilirea capacității psihice, a capacității de auto-îngrijire, a capacității de exercițiu. Chiar și a discernământului. Discenământul e pentru fapte penale. Să spunem că astea sunt numai pentru zona civilă. Problema este foarte complicată, pentru că, de fapt, aceste noțiuni aparțin exclusiv medicinei legale, care are o metodologie standardizată, care are experiență, care lucrează de atâția zeci de ani sau o sută de ani în domeniul acesta al capacității psihice și al capacității de exercițiu. 

Or, acum, practic, această categorie de pacienți a fost translatată către medici psihiatrici și medici psihologi, care nu au nici experiența necesară și nici o metodologie bine structurată. 

Nu știu care este numărul de cazuri, dar e un număr destul de mare, din câte știu eu, de cazuri care vor fi supuse acestor evaluări și aici, în opinia mea, ar fi trebuit ca tot instituțiile de medicină legală să se ocupe de aceste evaluări”.

Întârzierea expertizelor duc la prescrierea unor fapte

În scrisoarea transmisă de medicii legiști revoltați ministrului Alexandru Rafila erau și chestiuni legate de comportamentul și atitudinea pe care o are față de ei directorul Institutului, prof. Cristian Curcă, însă reprezentații Corpului de control al ministerului nu s-au axat în problematica verificărilor pe acest aspect, fapt confirmat de medicul legist Cristian Stan.

Din acest motiv, Gândul a vrut să afle de la prof.  Cristian Stan dacă nu cumva toate aceste aspecte negative și toate aceste probleme majore nu afectează încrederea oamenilor ducând la deteriorarea imaginii instituției.

”Cu certitudine. Dacă o parte din aceste fapte se prescriu din cauza întârzierilor expertizelor medico-legale, cu certitudine că acești oameni vor fi dezamăgiți și, atunci, bineînțeles că credibilitatea și prestigiul vor fi afectate”, a răspuns acesta.

Mandat pe viață” pentru directorul INML

În final, Gândul a vrut să afle dacă în proiectele de la Ministerul Sănătății aflat acum la Camera Deputaților care ar urma să reglementeze, pe baze moderne, activitatea de medicină legală, mandatul directorului INML rămâne tot nelimitat, așa cum e în legea actuală pe baza căreia medicina legală funcționează de trei decenii.

Din câte știu eu, în proiectul care se află la Camera Deputaților, da, nu e limitat. E singura persoană care are pe viață mandat. Așa a fost legea acum 30 de ani, așa s-a gândit atunci. Da, cel de la Camera Deputaților este tot pe viață (n.red. – mandatul directorului INML), cel care se află la Ministerul Sănătății este limitat, dacă nu mă înșel, la patru ani!, a declarat pentru Gândul medicul primar legist Cristian Stan.

Urmăriți video integral:


Citește și:

EXCLUSIV VIDEO | Șoferii prinși drogați la volan ar putea scăpa nepedepsiți. Dezvăluirile șocante făcute de medicul legist Cristian Stan despre depistarea etnobotanicelor la INML și influența drogurilor asupra capacității de conducere auto: ”Fiecare evaluează cum consideră” 

EXCLUSIV VIDEO | INML are puțini autopsieri și unii sunt voluntari. Medicul legist Cristian Stan: “Implicațiile unei autopsii prost făcute sunt extrem de grave”

Cunoscut jurnalist de investigatii, generatia presei anilor '90, prin condeiul căreia au trecut toate marile scandaluri ale ultimilor 30 de ani. Licențiat în Drept, specializat în nișa subiectelor ... vezi toate articolele

Citește și