EXCLUSIV VIDEO | Profesorul Tudorel Butoi despre rețelele de prostituție și pedofilie: „Modurile de operare asupra cărora am atras noi atenția au venit cu forța aici, în țară”

Profesorul universitar Tudorel Butoi atrage atenția, într-un interviu exclusiv pentru GÂNDUL, asupra punctelor slabe în exercițiul aplicării legii în cazul unor autori de infracțiuni cu violență, care pun în pericol însăși stabilitatea societății românești. Reputatul psiholog criminalist amintește foștilor săi colegi din MAI și procurorilor că există „împrejurări justificative”, în care „se încalcă nevoia mandatului” și dă ca exemplu în acest sens cazul Gheorghe Dincă.

Gândul a realizat cu profesorul Tudorel Butoi un interviu de colecție, pentru că este pentru prima dată când veteranul psiholog din MAI, care a introdus în criminalistică detectorul de minciuni, vorbește despre viața sa, dar și despre problemele din sistem fără ocolișuri, cu sinceritate și cu aplomb.

„Le spuneam tinerilor magistrați, la Institutul de Magistratură: Domnilor magistrați, trebuie să judecați în exigențele legii și în spiritul legii, că nu e lege pentru fiecare comportament, ci judeci în spiritul legii.

N-a intrat echipa asta de polițiști și de procurori peste Dincă zdruncinatu’, mai nou scriitor, ca să aștepte ora 6:00 de dimineață. De ce? Că legea spune să nu te duci să deranjezi omul înainte de ora 6:00. Omul este în bioritmul lui, cu familia lui. Se puteau găsi (soluții – n.red.) Să intri înainte, sigur. Spiritul legii vorbește de împrejurări justificative. Deci, legea se respectă, dar în situația împrejurărilor justificative, se încalcă nevoia mandatului și intri peste ăla, că e vorba de viață, de libertate. … Sunt mecanici în aplicarea măsurii”, spune profesorul Tudorel Butoi în interviul acordat GÂNDUL.

Unde a dispărut rolul intimidant al pedepsei

Este societatea românească, cumva, un teren foarte fertil, să spunem, pentru comportamente deviante?

Da, este și atragem atenția demult. Eu am explicat demult că exercițiul aplicării legii este insuficient pentru a putea să-i dea polițistului autoritatea, să știe și să asculte de mine. Și azi, oamenii cu care am discutat de-a lungul vieții – și fără îndoială că nu sunt academicieni și nu mai știu ce, sunt interlopi, ăștia cu care mă văd eu pe bulevard toată ziua – au față de mine teamă și respect… Ei știu despre ce e vorba. Teamă și respect! Și eu îi respect pe ei și îi ajut în toate împrejurările în care pot să-i ajuți, să îndrum pe ei, pe copiii lor, familiile lor. Pentru că toți suntem făcuți de Dumnezeu și facem parte din același aluat.

Modurile de operare asupra cărora am atras noi atenția au venit cu forța aici, în țară. Păi discutam noi de prostituție infantilă, de fată de 12 ani, de 13 ani, de 14 ani băgată în rețea de prostituție și rețele pedofilice? Dar ce mă deranjează acum, că discutăm pe modul realist… La Iași, pe undeva, s-a încetat urmărirea penală și a fost scos de sub învinuire un traficant de minore. Mai deunăzi, un ucigaș sechestrează cele două fetițe, le răpește libertatea și le violează.

Pentru a avea o societate care să aibă față de autoritate respect și teamă, trebuie ca și legea pe care autoritatea o implementează să poată să creeze aceste două trăiri: teama și respectul.

Voi ați învățat la școală de cercetarea sub control judiciar în libertate, acasă. Deci, avem loviri, violențe, victimele cu ochii umflați, maxilarele sparte și ei îl trimit acasă, ei cercetează cazul cu omul în arest la domiciliu.

Ca să mai bumbăcească un pic.

Iată cât de frumos accentuezi. Tu pui acuma în discuție ceea ce judecătorul ăla trebuia să știe în înțelepciunea lui, că trimiterea acasă și cercetarea în stare de libertate se secătuiește de rolul preventiv de intimidare a altora pretabili. Când ăla se uită peste gard și îl vede acasă, stând în șezlong, face și el la fel. Deci, rolul intimidant al pedepsei este zero cu asemenea lucruri.

Mai departe, cercetarea în stare de arest. Lumea nu înțelege. Dar nu numai lumea, văd că și magistrații pierd sensul legii. Mereu le-am atras atenția, din anul întâi, la Institutul Național de Magistratură, la facultăți de Drept, la Psihologie. Le spuneam tinerilor magistrați, la Institutul de Magistratură: Domnilor magistrați, trebuie să judecați în exigențele legii și în spiritul legii, că nu e lege pentru fiecare comportament, ci judeci în spiritul legii.

N-a intrat echipa asta de polițiști și de procurori peste Dincă zdruncinatu’, mai nou scriitor, ca să aștepte ora 6:00 de dimineață. De ce? Că legea spune să nu te duci să deranjezi omul înainte de ora 6:00. Omul este în bioritmul lui, cu familia lui. Se puteau găsi (soluții – n.red.) Să intri înainte, sigur. Spiritul legii vorbește de împrejurări justificative. Deci, legea se respectă, dar în situația împrejurărilor justificative, se încalcă nevoia mandatului și intri peste ăla, că e vorba de viață, de libertate. … Sunt mecanici în aplicarea măsurii.

„Arestul este o custodie pe care statul și-o asumă și datorită stării de arest își poate face treaba bine polițistul”

Și arestul – ca să o definitivăm și pe asta – este o custodie pe care statul și-o asumă să te aresteze, adică să-ți îngrădească libertățile și drepturile pe o perioadă temporară, când statul îți dă mâncare, statul îți dă cazare, statul are grija ta, statul te îmbracă, statul te educă și datorită stării de arest își poate face treaba bine polițistul. Are de făcut confruntări, are de făcut interogatorii, are de făcut cercetări la fața locului, unde te ia și pe tine, în calitate de persoană care trebuie să vezi că s-a desfășurat legal cercetarea la fața locului legat de faptele tale și, în egală măsură, în custodia polițienească a arestului.

Nu poți influența martorii, nu poți strânge probe false, nu te sinucizi, nu ucizi și nu fugi. Deci, iată partea conservatoare pozitivă a arestului, pe care cetățenii și lumea o aplaudă că vrea să i se facă act de dreptate. Sunt multe de lămurit.

Cu politicienii la poligraf. “La exigențele pe care le am, i-aș pica pe toți!”

Pentru că vorbeați de activitatea de profiler, avem o grămadă de politicieni, un spectru foarte larg. Pe cine îl vedeți picat la un test poligraf?

Nu vreau să intru pe terenul ăsta, pentru că eu sunt structurat profesional într-un anume fel. La mine, dacă ar trebui să fac investigația psihologică a unor oameni de asemenea responsabilități, uriașe responsabilități, ei ar trebui să-mi răspundă testelor de personalitate proiective. Arată câți psihologi în viață sunt care știu să lucreze cu aceste tehnici proiective. Trebuie să le știi, să le interpretezi, să le nuanțezi, să mai ai contact post-testare o dată sau de doua ori cu persoana respectivă. Și la exigențele pe care le am față de tehnicile proiective, cred că eu aș pica pe toți, asta sigur.

Interviul integral îl puteți urmări aici:

Adina Anghelescu
Cunoscut jurnalist de investigatii, generatia presei anilor '90, prin condeiul căreia au trecut toate marile scandaluri ale ultimilor 30 de ani. Licențiat mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Temperatura optimă în casă. La câte grade recomandă medicul specialist să setezi centrala termică pentru...
Cum a luat 'block' Un show păcătos! Capatos a răbufnit: 'Nu se poate așa ceva!'...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Cum va reacționa Ucraina dacă Maia Sandu pierde alegerile și Republica Moldova intră sub controlul...
Mărturia sfâșietoare a vecinei celor trei români morți în Valencia. Ce s-a întâmplat cu doar...
O profesoară de liceu riscă 15 ani după gratii după ce s-a aflat că avea...
RAPORT: Europenilor ar trebui să li se spună să-și facă provizii, în caz de război...
Cum se simte Adi Nartea la 6 ani de la extirparea tumorii?! Ce face cu...
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
EXCLUSIV. Mărturiile românilor din Spania care s-au aruncat în puhoaie pentru a-şi salva vecinii: "Am...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
16 români sunt dați dispăruți în Spania, în urma inundațiilor! MAE verifică informațiile cu privire...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Care este valoarea celui mai mare IQ înregistrat în lume în 2024? Terence Tao deţine...
Au fost găsite PRIMELE fosile de dinozaur în Hong Kong!
Doliu național azi: Am primit, cu multă durere, vestea tragică! Patriarhul Daniel...
Surpriza din servieta diplomat. Marele secret al lui Nicolae Ceaușescu
Cum au arătat Sorin Brotnei și soția lui în ziua nunții. Imagini inedite cu mireasa...
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
VIDEO Mama Andreei Tonciu, despre infidelitatea soțului. Cum a aflat aceasta că a fost înșelată...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Astrofizicienii au măsurat „dansul” electronilor în strălucirea stelelor neutronice care explodează