”Dacă vorbim de materialele folosite în ambalaj, în producerea ambalajelor, teoretic ar trebui să vorbim de marea majoritate a acestor deșeuri, ambalaje devenite deșeuri, care ar trebui să poată să fie reciclate, producătorii au inclusiv această obligație încă din etapa de proiectare și în momentul în care decid din ce material fac ambalajul să se gândească la faptul că acesta acesta trebuie să ajungă în final la reciclare. Deci ar trebui ca toate materialele să poată fi reciclate, dar cred că răspunsul la întrebarea de câte ori este important și aici trebuie să mă întorc la campania noastră, să reamintesc tuturor, că dacă vom pune deșeurile în pubela corespunzătoare fiecăruia dintre respectivele materiale, dăm posibilitatea ca acestea să fie reciclate de un număr foarte mare de ori”, a declarat Geanin Șerban, președinte Asociația OIREP Ambalaje, în cadrul ediției speciale “Un’. Doi. Trei. Gândul Green”.
Asociația OIREP Ambalaje, cu sprijinul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, a derulat campania Un’ Doi Trei, care și-a propus să informeze corect românii în legătură cu problema deșeurilor de ambalaje, să atragă atenția, dar și să diminueze impactul pe care deșeurile de ambalaje colectate necorespunzător îl au asupra mediului înconjurător, asupra calității vieților noastre și ale copiilor noștri. Mai mult, campania a urmărit să creeze un nou obicei sănătos, care să intre în rutina românilor, acela de a colecta separat deșeurile de ambalaje generate în fiecare zi.
Un’ Doi Trei este o campanie inițiată de Asociația OIREP Ambalaje – prin Clean Recycle, Eco-Rom Ambalaje, Ecologic 3R Ambalaje, Eco Synergy, Financiar Recycling, GreenPoint Management și Green Resources Management – în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.