GÂNDUL NEWS. Masca de protecție, obligatorie în apropierea școlilor din București
This browser does not support the video element.
În fiecare seară, de luni până vineri, de la ora 20:30, vezi cele mai importante știri ale zilei, la GÂNDUL NEWS, o emisiune digitală menită să îți aducă în față cele mai importante cinci subiecte ale momentului.
Cu moțiunea de cenzură, la Curtea Constituțională
Guvernul a sesizat Curtea Constituţională pentru conflict juridic între Executiv şi Parlament, pe această temă. Florin Cîțu susține că există probleme în ceea ce privește inițierea, depunerea și comunicarea moţiunii de cenzură ce a fost inițiată de USR-PLUS și AUR. Pe de altă parte, Ludovic Orban spune că va propune Biroului Executiv al partidului ca, la şedinţa Parlamentului la care se va dezbate moţiunea de cenzură, să fie prezenţi parlamentarii PNL dar să nu voteze. Conducerea partidului, convocată de apropiații lui Florin Cîțu, interzice parlamentarilor liberali să ia parte la ședință. Plenul reunit a fost convocat pentru joi după amiază pentru citirea moțiunii, ceea ce ar putea însemna un prim pas pentru demiterea lui Florin Cîțu. Premierul susține însă că orice demers în defavoarea guvernului ar putea fi pedepsit cu excluderea din partid. (Mai multe detalii aici…)
Interimari la ministerele USR PLUS
Klaus Iohannis a semnat decretele de numire a miniștrilor interimari, după ce a luat act de demisia celor din USR PLUS. Trei ministere vor fi coordinate de PNL, iar două de UDMR. Astfel, premierul Florin Cîțu va conduce următoarele 45 de zile ministerul investițiilor și proiectelor europene, Dan Vîlceanu, șeful finanțelor, va asigura interimatul la Transporturi, iar Virgil Popescu, de la Energie, preia și economia. Cseke Attila, va asigura interimatul la Ministerul Sănătății, acolo unde a mai fost ministru în guvernul Boc, iar actualul șef al mediului, Tanczos Barna va conduce pentru 45 de zile și cercetarea. Lor li se adaugă Lucian Bode, numit deja interimar după revocarea ministrului USR PLUS, Stelian Ion, de la Justiție. (Mai multe detalii aici…)
Masca de protecție, obligatorie în apropierea școlilor din București
Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Bucureşti a decis că începând cu data de 13 septembrie, masca de protecție va deveni obligatorie pe o rază de 50 de metri în jurul școlilor, creșelor și a grădinițelor. Măsura vine pentru a preveni transmiterea virusului în grupurile care se formează lângă școli, înainte și după terminarea cursurilor. În același timp, autoritățile au înăsprit regulile, după ce rata de infectare a crescut în mod alarmant. Autoritățile au înăsprit regulile în mai multe localități din țară. În Bechet s-a instituit carantina de noapte, iar circulația persoanelor în afara locuinței, după ora 20 până la 5 dimineața este strict interzisă, după ce incidenta a depășit 7 cazuri la mia de locuitori. Și în județul Satu Mare, au fost impuse restricțiile de noapte în trei localități. (Mai multe detalii aici…)
Nelu Iordache, 11 ani și 9 luni de închisoare
Curtea de Apel București a mărit pedeapsa decisă în primă instanță, când omul de afaceri primise 6 ani și 3 luni de închisoare. Condamnarea vine în dosarul în care este acuzat de mai multe infracțiuni, printre care și fraude cu fonduri europene alocate pentru construcția autostrăzii Nădlac-Arad. Concret, Nelu Iordache a primit 6 ani și 9 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, 6 ani şi 6 luni pentru delapidare și 4 ani şi 6 luni pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată şi 2 ani pentru înşelăciune. În urmă cu o lună și jumătate, acesta a fost ridicat de procurori din avion și dus la DNA. Aeronava urma să decoleze cu destinația Roma. (Mai multe detalii aici…)
City Insurance, la un pas de faliment
Autoritatea de Supraveghere Financiară ar putea retrage licența de funcționare a liderului pieței RCA din România, după ce compania nu a livrat banii pentru majorarea capitalului social. City Insurance deține peste 3 milioane de polițe, iar compania a avut termen până pe 6 septembrie pentru o capitalizare de 150 de milioane de euro, pe care nu a reușit să o facă. ASF susține că va analiza situația și va lua deciziile necesare. (Mai multe detalii aici…)