GÂNDUL NEWS. Coadă la vaccinare. A început maratonul vaccinării în Capitală

Publicat: 22/10/2021, 20:30

În fiecare zi, de luni până vineri, de la orele 17.00 și 20:30, vezi cele mai importante știri ale zilei, la GÂNDUL NEWS, o emisiune digitală menită să îți aducă în față cele mai importante cinci subiecte ale momentului.

Patru pacienți au murit după ce spitalul din Târgu Cărbunești a rămas fără oxigen

Când s-a dat alarma, în spital se aflau 150 de bolnavi iar autoritățile au activat planul roșu de intervenție. Cei care aveau nevoie de oxigen au fost ventilați manual în ambulanțe. Ceilalți pacienți au fost transferați către alte spitale din apropiere.

Spitalul ar fi rămas fără oxigen în stocator, însă cauza exactă va fi stabilită de specialiști de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Gorj și de la Direcția de Sănătate Publică.

A fost deschis dosar penal în acest caz. Polițiștii s-au sesizat din oficiu pentru ucidere din culpă. (Mai multe detalii aici…)

Noile restricții aprobate de Consiliul Național pentru Situații de Urgență

Masca devine obligatorie în toate spațiile, circulația pe timp de noapte va fi restricționată pentru o perioadă de 30 de zile, cu excepția vaccinaților sau a celor care au trecut prin boală, iar nunțile și evenimentele private vor fi interzise. Certificatul verde va fi obligatoriu în toate instituțiile publice. Totodată, activitatea în restaurante sau cafenele va fi permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, iar suporterii nu mai au voie la competițiile sportive. O altă măsură aprobată de autorități este organizarea programului de lucru în regim de telemuncă pentru cel puțin 50% din angajați. (Mai multe detalii aici…)

Coadă la vaccinare. A început maratonul vaccinării în București

Șase centre de imunizare vor fi deschise non-stop în acest weekend, în toate sectoarele din Capitală. În doar opt ore, peste 13.000 de oameni s-au vaccinat, dintre care, peste 4 200 în cadrul Maratonului pentru Viață. La activitățile de vaccinare pot participa toate categoriile eligibile pentru administrarea primei doze, celei de-a doua sau doza booster. Pentru acest eveniment, mai multe linii de transport public vor avea programul prelungit pe timpul nopții. Autoritățile doresc să promoveze beneficiile și importanța imunizării împotriva COVID-19, într-un moment dificil pentru România. (Mai multe detalii aici…)

BNR schimbă condiţiile de creditare

Astfel, românii vor avea de plătit un avans de 25% pentru creditele de investiţii imobiliare în lei, de 35% pentru cele în euro şi 50% pentru cele în alte valute. În plus, pentru acordarea creditelor, cei care se împrumută stabilesc prin normele proprii de creditare nivelurile maxime admise pentru gradul de îndatorare. Noile condiţii intră în vigoare de la 1 ianuarie 2022. (Mai multe detalii aici…)

Weekend rece

Meteorologii au anunțat că din acest sfârșit de săptămână temperaturile vor fi într-o continuă scădere, iar frigul se va instala treptat în cea mai mare parte a țării, până la mijlocul săptămânii viitoare. Sâmbătă sunt așteptate ploi mai ales în partea de Sud-Est, dar și pe arii mai restrânse în restul țării, iar la munte, la altitudini înalte este posibil să apară un nou strat de zăpadă. Începutul de săptămână vine cu un cer senin, iar vântul va bate slab și moderat, cu intensificări temporare în zonele montane. (Mai multe detalii aici…)

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Care a fost cauza morții lui Silviu Prigoană. Ce au descoperit medicii legiști
Gabriela Lucuțar, detalii de ultimă oră despre înmormântarea lui Silviu Prigoană: 'Mi-a lăsat o listă...
FOTO. Andreeea Bălan, apariție spectaculoasă la Protevelion 2025. Rochia a lăsat la vedere mult
Corpul unui bărbat dat dispărut a fost găsit trei zile mai târziu într-un aparat de...
„Mă odihnesc” Ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană înainte să moară. Unul dintre prietenii cu...
Scandal acasă la Silviu Prigoană, după anunţul morţii acestuia. Adriana Bahmuţeanu a chemat poliția pentru că nu...
Șef militar NATO: „Sunt absolut sigur că dacă rușii nu ar fi avut arme nucleare,...
Silviu Prigoană a slăbit 40 de kilograme în 8 luni. Ce regim a ținut fostul...
Vin ninsorile și în București! Când ninge în Capitală, potrivit meteorologilor Accuweather
Lanţul de erori care a dus la moartea tragică a lui Andrei. A fost consultat...
Ce au descoperit legiștii la autopsia lui Prigoană! De ce a murit, de fapt
România ar putea adera complet la spațiul Schengen de la 1 ianuarie 2025. Cum va...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Care sunt cele mai frumoase târguri de Crăciun din Europa de vizitat în 2024? În...
Au fost creați ROBOȚII care pot ridica de 1.000 de ori greutatea lor
Românii, obligați să prezinte buletinul. Cine nu îl are, NU ia banii. Statul supraveghează tot
Vremea marilor schimbări pentru aceste zodii. Se mută în casă nouă
Cum au reacționat copiii minori ai lui Silviu Prigoană când au aflat că tata a...
Cine este Mihaela Prigoană, văduva lui Silviu Prigoană. Omul de afaceri s-a căsătorit cu frumoasa...
Cum l-a visat Adriana Bahmuțeanu pe Silviu Prigoană: “Iartă-mă, dacă ți-am greșit! A fost ca...
Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au arătat cămara cu provizii de iarnă. Polemică aprinsă în...
BANCUL ZILEI. Un ardelean se uită la un tip ce face flotări, apoi începe să-și...
Un studiu arată că, atunci când suntem obosiți, devenim și mai agresivi