GÂNDUL NEWS. Incendiu puternic într-un bloc din municipiul Pitești
This browser does not support the video element.
În fiecare zi, de luni până vineri, de la orele 17.00 și 20:30, vezi cele mai importante știri ale zilei, la GÂNDUL NEWS, o emisiune digitală menită să îți aducă în față cele mai importante cinci subiecte ale momentului.
Viteza i-a adus moartea
Un tânăr de 28 de ani a murit după ce mașina pe care o conducea cu viteză a derapat și s-a izbit puternic de un stâlp în localitatea Lechința, din județul Mureș. În urma impactului devastator, mașina a început să se rostogolească iar tânărul, care nu purta centură de siguranță, a fost aruncat din mașină. Degeaba au încercat medicii să-l resusciteze, pentru că bărbatul n-a avut nicio șansă de supraviețuire. Alte trei persoane care se aflau în autoturism au fost rănite și transportate la spital.
A fost activat planul roșu de intervenție în municipiul Arad
Un microbuz în care se aflau 20 de pasageri care veneau de la muncă, din Spania, s-a ciocnit cu o mașină, după ce nu i-ar acordat prioritate de trecere acesteia. În urma impactului, șapte oameni au fost răniți. Dintre aceștia, cinci au fost transportați la spital. Pentru îngrijirea lor, la UPU Arad s-a creat un punct medical avansat. Asta pentru că unitatea este supraaglomerată. Șoferul microbuzului are dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și a fost amendat cu 1.160 lei pentru că transporta mai multe persoane decât permite legea,
Incendiu puternic într-un bloc din municipiul Pitești
Apartamentul unui bătrân de 89 de ani s-ar fi aprins de la o priză defectă și puțin a fost până la producerea unei tragedii.
Bărbatul are arsuri la nivelul feței, dar și pe mâini și a fost transportat la spital. Alte 30 de persoane au fost evacuate.
Incendiul se manifesta violent într-o cameră a apartamentului și pe holul acestuia. Flăcările și temperatura puternică au afectat rețeaua de apă din apartament provocând fisurarea acestora și inundarea a câtorva apartamente de la etajele inferioare.
Focuri de armă și mașină incendiată în lanul de porumb, la Botoșani
Un bărbat a dat foc autoturismului cu care făcea contrabandă cu țigări în timp ce era urmărit de polițiștii de frontieră. Aceștia aveau informații că în zonă se face trafic cu țigări și au încercat să-l prindă pe contrabandist. Cum șoferul nu a oprit la semnalele polițiștilor, oamenii legii au fost nevoiți să tragă mai multe focuri de avertisment, în plan vertical dar și în pneuri. Chiar și așa, conducătorul auto a mers mai departe și, pe un câmp, și-a incendiat autoturismul, apoi a fugit prin lanurile de porumb. Până să se extindă focul, polițiștii au reușit să scoată mai multe cutii cu țigări. Este în desfășurare o anchetă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale şi identificarea suspecţilor.
S-a redeschis sezonul mașinilor care ajung în fântânile de pe Bulevardul Unirii din Capitală
A fost nevoie de o primă ploaie pentru ca un șofer începător să nu mai poată controla mașina și să se oprească într-una dintre fântânile arteziene de pe Bulevardul Unirii. În autoturism se aflau trei persoane, din fericire, niciuna nu a fost rănită. Pagubele materiale sunt însă…ceva mai însemnate. Mașina a fost scoasă cu greutate din fântână cu ajutorul unei macarale.