GÂNDUL NEWS. Un criminal român a fost prins după două zile de căutări
This browser does not support the video element.
În fiecare zi, de luni până vineri, de la orele 17.00 și 20:30, vezi cele mai importante știri ale zilei, la GÂNDUL NEWS, o emisiune digitală menită să îți aducă în față cele mai importante cinci subiecte ale momentului.
Panică la mare altitudine
Cei 103 pasageri ai cursei Blue Air Praga- București au avut parte de un incident neplăcut. Avionul s-a depresurizat în timp ce traversa Carpații, cu aproximativ 30 de minute înainte de aterizare. Măștile de oxigen s-au desprins din plafon, iar pasagerii au fost nevoiți să pună în practică instrucțiunile însoțitorilor de zbor.
Piloții au coborât avionul în câteva minute de la altitudinea de 10.000 de metri la 2.000 de metri, pentru ca pasagerii să poată respira fără ajutorul măștilor. Au fost voci care au susținut că măștile nu ar fi funcționat, variantă dezmințită de companie
Avionul a fost așteptat pe aeroport de mai multe echipaje de intervenție. Din fericire, nimeni nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
A scăpat ca prin minune
Un șofer a rămas încarcerat după ce a pierdut a intrat cu mașina într-un cap de pod, în localitatea Malovăț, din Mehedinți.
Până la sosirea autorităților, pasagerul din dreapta a ieșit singur din mașină și nu a avut nevoie de îngrijiri medicale, însă șoferul a fost transportat la UPU Drobeta Turnu Severin cu mai multe traumatisme.
O nouă zi cu record de cazuri grave de coronavirus, tratate la ATI
1.632 de pacienți sunt internați în secțiile de terapie intensivă, iar situația devine din ce în ce mai îngrijorătoare. Rata de infectare continuă să crească în București. Incidența cumulata a cazurilor de coronavirus la nivelul Capitalei a ajuns la 14,20.
Mai grav este însă în două localități din Ilfov, precum Clinceni și Corbeanca, unde rata de infectare a depășit deja 20 la mie. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate aproximativ 9 000 cazuri noi de persoane infectate cu Covid-19, iar peste 200 de oameni au murit
Criminal prins după două zile
Tânărul care și-a ucis cu sălbăticie mama la Timișoara, a fost prins noaptea trecută. Polițiștii l-au identificat în apropierea Gării de est, la aproximativ un kilometru de casă, și n-a opus rezistență la încătușare. În această dimineață a fost adus în fața judecătorilor.
Bărbatul în vârstă de 34 de ani tocmai fusese externat de părinţii săi de la Spitalul de Psihiatrie din Gătaia, iar când a ajuns acasă a luat o bucată de lemn și i-a zdrobit capul mamei sale. Apoi, a fugit.
Circ în stradă, la început de săptămână
Un tânăr de 32 de ani, dezbrăcat până la brâu, a fost ridicat de poliție după ce a blocat circulația pe o stradă din Timișoara și a aruncat cu tomberoanele după mașinile care se aflau în trafic. Incidentul a fost filmat cu o cameră de bord a unui șofer care, atunci când a văzut că bărbatul se apropie, a dat înapoi.
Polițiștii l-au dus pe tânăr la Spitalul de Psihiatrie din Jebel. Pe numele lui a fost deschis un dosar penal pentru distrugere, după ce a avariat două mașini.