VIDEO | Ionel Tudorache a explicat la podcastul ALTCEVA de ce renunțat la un moment dat la muzică pentru strung: „Mi-a fost greu să accept jignirile”
This browser does not support the video element.
Maestrul Ionel Tudorache a fost invitatul podcastului „Altceva cu Adrian Artene”, într-un episod special care a avut premiera chiar în seara de Revelion. Lăutar veritabil, ambasador de calibru al muzicii lăutărești vechi, celebrul artist a fost la un pas, totuși, să renunțe la muzică. El chiar a urmat o școală profesională din Săcele, județul Brașov, unde a învățat să lucreze la strung.
El a precizat, încă de la început, că nu renunțase de tot la muzică, dar a combinat meseria învățată la Electroprecizia Săcele cu notele muzicale.
„«Cântam» la strung”, a glumit artistul, după care a revenit și a povestit ce s-a întâmpla, de fapt.
„Tot cântam, dar din cauza regimului, a oamenilor… Știți cum sunt oamenii, la petreceri: «Cântă, mă… că îți fac, îți dreg». Mi-a fost foarte greu să accept jignirile astea care se aduceau, că mai erau și oameni care erau, săracii, duși. După un pahar-două… credeau că ești proprietatea lui și nu puteam să sufăr. Și am zis… «Gata, nu mai cânt! Mă duc la o meserie, să învăț meserie, că mai târziu nu se știe». Dar nu m-a lăsat inima să renunț de tot. Cântam și la nunți, cu băieții din formația de la Brașov, dar mergeam și la fabrică”, a povestit maestrul, la podcastul ALTCEVA.
Discuția construită de cei doi domni ai cuvintelor, unul dintre ei al celor scrise, cel de-al doilea al celor cântate, este o combinație perfectă de poveste și cânt care, urmărită da capo al fine, lasă în urmă bucuria istoriei împărtășite și plăcerea sunetului ascultat.
Practic, cele mai bine de 40 de minute de discuții se împart echidistant între amintirile pe care le povestește cu patosul specific și momente în care artistul a interpretat cele mai cunoscute piese lăutărești și aici cunoscătorii și nu doar ei vor identifica, desigur, piese precum „Portofele, portofele”, „Căpitane de județ”, „Anii mei și tinerețea” sau „La chilia în port”.
În discuția pe care a avut-o cu Adrian Artene, Ionel Tudorache a povestit cum și-a împărțit copilăria între muzică și fotbal, dar și cum, pentru o vreme, a spus Adio muzicii pentru a lucra la strung.
La rândul său idol al generațiilor de după, artistul Tudorache și-a amintit și de aceia ce i-au fost lui idoli, marii lăutari ai vremii care l-au inspirat să performeze, dar nu a uitat și de momentul în care a „refuzat” să fugă în Germania.
Fiu de artist, tatăl lui a fost Aurel Tudorache – lăutar violonist, Ionel Tudorache este considerat de specialiștii în domeniul muzical unul dintre cei mai buni interpreți ai genului lăutăresc, un mare maestru al acordeonului.
Artistul cântă de la 5 ani, însă a început cu muzica ușoară, valsuri, pentru ca abia la 15 ani să decidă că muzica lăutărească îi este drum.