O bancă comercială din Brăila a fost jefuită, în plină zi, de un individ cu glugă pe cap, masca de protecție și mănuși chirurgicale.
Atacul, care a avut loc miercuri, 13 octombrie, în jurul orei 13.00, a fost surprins de camerele de supraveghere din incintă, iar publicația Debraila.ro a prezentat imaginile.
Astfel, se poate observa cum un individ intră în bancă, se îndreapă spre o angajată aflată la un birou și îi arată un bilet pe care scria un mesaj amenințător.
Speriată, femeia a deschis sertarul cu bani și a fugit, moment în care bărbatul a reușit să fure o suma importantă de bani. Surse din rândul anchetatorilor, spun că este vorba despre câteva mii de euro.
Cu banii în mâna, individul a ieșit din sediul băncii și s-a făcut nevăzut. Ulterior, mai multe echipaje de polițiști și jandarmi au împânzit orașul, căutându-l pe suspect.
„Astăzi (marți, 13 octombrie-n.r.), în jurul orei 13:05, o angajată a unei sucursale bancare de pe raza municipiului a sesizat prin apel 112 faptul că o persoană necunoscută ar fi sustras din incinta sucursalei o sumă de bani, după care ar fi fugit. În acest moment, poliţiştii împreună cu jandarmii brăileni efectuează activităţi de verificare şi căutare pentru localizarea şi depistarea persoanei în cauză”, se arată într-un comunicat transmis de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Brăila.