Laurențiu Urluescu, președinte AFEER: „2025 va fi un an al provocărilor”/ „O altă viziune asupra pieței de energie”

Publicat: 12 12. 2024, 08:30

This browser does not support the video element.

Anul viitor va fi unul al provocărilor, a anunțat Laurențiu Urluescu, președintele Asociației Furnizorilor de Energie din România (AFEER), într-o intervenție în cadrul emisiunii Gândul Exclusiv.

Acesta a și explicat care vor fi respectivele provocări.

„2025 o să fie un an destul de challenging (n.red. – provocator). Deci un an challenging (n.red. – al provocărilor), atât pentru noi, ca furnizori, cât și pentru consumatori și industrie”, a precizat Laurențiu Urluescu.

„Cred că va fi o altă schemă sau se va dezvolta partea de legislație privind consumatorul vulnerabil”

Conform președintelui AFEER, „sunt multe schimbări care care se așteaptă, în funcție de ce guvern va fi”.

„O să avem, poate, o altă viziune asupra pieței de energie. Asta înseamnă schimbări în reglementări, dar din punct de vedere al consumatorilor, în afară de cei care beneficiază acum de acel plafon de 0,68 (n.red. – prețul plafonat pentru clienții casnici la un consum lunar de până în 100 kwh energie electrică), nesustenabil. Pentru restul nu cred că vor fi diferențe foarte mari”, a conchis președintele AFEER.

Am auzit multe discuții politice. Părerea mea este că, din câte am înțeles, nu se va merge pe aceeași schemă și cumva se va targeta mai mult un ajutor mai prioritar pentru consumatorii vulnerabili, ceea ce din punctul meu de vedere mi se pare destul de correct, să ajuți pe cine are într-adevăr nevoie. Deci cred că va fi o altă schemă sau se va dezvolta partea de legislație privind consumatorul vulnerabil, respectiv să apară niște ajutoare legate de venitul familiei.

Întreaga emisiune Gândul Exclusiv poate fi urmărită AICI:


Citește și:

Expert în energie, la Gândul Green: „Fabrica de echipamente de stocare a energiei electrice din România va reduce DEPENDENȚA de piața asiatică”

ALERGIILE, explicate de prof. univ. dr. Robert Ancuceanu: „Un răspuns exagerat al organismului care poate pune viața în PERICOL”

Poluarea și igiena excesivă, factori care favorizează ALERGIILE: Prof. univ. dr. Robert Ancuceanu despre cauze și riscuri

Prof. univ. dr. Robert Ancuceanu explică de ce AMBROZIA produce alergie: „Nu este o specie europeană, organismul nostru nu este învățat cu ea”

Ioana Stoenescu (Roche): „Suntem deschiși să colaborăm cu Sănătatea, Finanțele, Economia pentru SOLUȚII eficiente de finanţare în sănătate”