Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, și-a manifestat sprijinul față de autorități în ceea ce privește perchezițiile demarate la CFR Călători, în urma cărora 35 de angajați au fost duși la audieri într-un dosar de fraudă.
Sorin Grindeanu a transmis un mesaj în care a condamnat activitățile ilegale din cadrul CFR Călători, după ce autoritățile au demarat o serie de percheziții și au dus la audieri 35 de angajați, controlori de tren.
„Astăzi au avut loc percheziții la CFR Călători. Foarte bine și poliția și procuratura trebuie să-și facă datoria. Nu se poate să încalci legea, iar cei care încalcă legea trebuie să plătească. Îi încurajez și pe cei din procuratură, și pe cei din poliție să-și facă datoria, iar cei care fură să plătească. CFR Călători trebuie să-și facă curățenie în interiorul instituției, iar oamenii să beneficieze de condiții din ce în ce mai bune.”, a transmis Sorin Grindeanu pe platforma de socializare.
Procurorii și polițiștii au efectuat marți dimineață o serie de percheziții la CFR Călători într-un dosar de corupție. Suspecții sunt 35 de controlori de tren, angajați ai CFR Călători, care ar fi comis fraudă prin manipularea sistemului de rezervări și emiterea fictivă de bilete gratuite pentru elevi, prejudiciind astfel bugetul Ministerului Transporturilor, au afirmat surse judiciare pentru Gândul.
Surse judiciare au afirmat pentru Gândul că, în perioada 2022 – 2023, mai mulți angajați CFR Călători, folosindu-se de tabletele repartizate nominal de către angajator, au accesat bazele de date ale instituției, în afara orelor de program, dar și în timpul programului de lucru, depășindu-și, astfel, limitele autorizării, după care au rezervat mai multe locuri în vagoanele pe care le deserveau, dar și în vagoane pe care nu le deserveau, conform planificării în serviciu, blocând, astfel, în bazele de date ale CFR, spre vânzare locurile respective.
Prin această acțiune, a fost afectată posibilitatea emiterii biletelor de călătorie prin celelalte canale de vânzare ale CFR (case de bilete, automate kiosk și online).
Totodată, în perioada 2022 – 2023, mai mulți angajați ai Societății Naționale de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători”, (însoțitori de vagoane speciale de dormit și cușetă), în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au introdus în fals, în aplicația XSell Mobile datele de identificare ale unor elevi, care potrivit legii beneficiau de gratuitate la călătoria cu trenul pe teritoriul României, biletele emise nefiind utilizate de aceste persoane, ci de persoane necunoscute, care nu achitau tariful corespunzător biletului de călătorie,
Ulterior acestor acțiuni, au pus la dispoziție situațiile lunare cu numărul de elevi care ar fi circulat cu trenul, ocazie cu care au determinat funcționarii publici din cadrul SNTFC CFR Călători S.A., să inducă în eroare Autoritatea pentru Reformă Feroviară, prin prezentarea ca adevărată a unor aspecte mincinoase, respectiv a faptului că persoane din categoria elevilor, au beneficiat de gratuitate la călătoria cu trenul, prin folosirea de mijloace frauduloase, respectiv a deconturilor întocmite de către angajații SNTFC CFR Călători, în baza situațiilor centralizatoare privind călătoriile cu trenul ale persoanelor care beneficiază de gratuitate conform legii, în scopul de a obține contravaloarea tichetelor de călătorie, prin aceasta cauzând o pagubă în sarcina Ministerului Transporturilor.
VIDEO. Ultimele clipe ale mecanicului de locomotivă care a MURIT în accidentul feroviar de la Olt