Mircea Diaconu, invitat la ”ALTCEVA”, despre cum a descoperit teatrul: ”Eu făceam sport și matematică”
This browser does not support the video element.
Mircea Diaconu, unul dintre cei mai cunoscuți și mai apreciați actori din România, a fost invitatul lui Adrian Artene în cea mai recentă ediție a podcastul ”ALTCEVA”.
Cu acest prilej, Mircea Diaconu a povestit despre prima sa întâlnire cu teatrul, atunci când era doar un adolescent.
”Eu făceam sport. Și sport, și matematică, și fizică. Făceam handbal, eram în echipa școlii și traversam un culoar cu un prosop de gât. Mă duceam la dușuri.
Și trece un profesor tânăr de germană, idolul fetelor și se uită la mine, și zice ia vino încoace. Și mă duc lângă dânsul și zice e bine și mă bagă într-o altă clasă.
Acolo erau șapte fete dintre cele mai grozave și mai minunate ale liceului nostru și un băiat – nu din clasa mea – care cânta la fluier foarte frumos, azi e preot. Și mă pune lângă băiatul ăla. Eram exact la aceeași înălțime. Perfect, zice el. De acuma, la ora 10:00, vii aici, că facem un montaj literar muzical pentru un concurs între liceele orașului Câmpulung… Și m-am dus, că eu nu comentam”, își aminște Mircea Diaconu cum a început pasiunea sa pentru teatru.
Mircea Diaconu, invitat la podcastul ALTCEVA
A fost ministru al Culturii, profesor universitar, director al unuia dintre cele mai prestigioase teatre din România și, dincolo de orice, unul dintre cei mai iubiți actori români.
Mircea Diaconu a vorbit, la @AltcevacuAdrianArtene, despre cultură, politică, istorie, copilărie și încercările vieții, dar evocă și amintiri din spatele scenei.
Actorul a făcut declarații în premieră despre candidatura la Președinția României, despre satul natal, pe care nu l-a părăsit niciodată, și locurile în care l-a purtat destinul. Însă, indiferent de greutățile sau încercările vieții, Mircea Diaconu a păstrat în suflet permanent „definiția fericirii”, pe care-a învățat-o de la bunica sa, preoteasă: ”Să fii plăcut lui Dumnezeu, asta e treaba noastră…”.