Prima pagină » Video » Petrică Peșchir: „Ne-a năucit pe toți. Nu am știut NIMIC din ce făcea”

Petrică Peșchir: „Ne-a năucit pe toți. Nu am știut NIMIC din ce făcea”

Petrică Peșchir: „Ne-a năucit pe toți. Nu am știut nimic din ce făcea”

Într-o ediție recentă a emisiunii „Dan Diaconescu Direct”, Petrică Peșchir, tatăl cunoscutului Bogdan Peșchir (BogPR), a vorbit pentru prima dată despre reacția familiei în momentul în care au aflat ce rol a avut fiul său în campania electorală pentru alegerile prezidențiale. Vizibil emoționat, acesta a povestit cum familia a fost complet surprinsă de amploarea implicării lui Bogdan, dar și de discreția cu care a gestionat totul. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Dan Diaconescu.

Petrică Peșchir: „Bogdan e un copil liniștit. N-a vrut niciodată să iasă în evidență”

Petrică Peșchir a povestit că Bogdan, cel mai mare dintre cei zece frați, a fost dintotdeauna un copil rezervat și discret. Chiar și atunci când a venit în vizită în Austria, la familia sa, nu a spus nimic despre activitatea sa din România. Deși lucra în domeniul IT, nu a vorbit niciodată despre proiectele sale. Comportamentul său modest și lipsa oricărei dorințe de afirmare publică i-a făcut pe toți să creadă că duce o viață obișnuită.

„Domnule, când am auzit prima dată, cu prima dată când au fost polițiștii ăștia la ei la casă în Brașov, ne-a năucit pe toți. Bogdan e un copil liniștit de când e el și nu-i place să iasă în evidență, niciodată nu a ieșit în evidență pe străzi sau să arate el. Noi nici n-am știut ce face el. Noi n-am știut. Când a venit la noi în vizită în Austria, a făcut o tură a Europei și-a luat el niște luni, n-am știut nimic. Doar atâta că e bine, că a venit.”, afirmă Petrică Peșchir.

Ne-am bucurat de vizită. Dar nu aveam idee ce face în realitate

Tatăl lui BogPR a continuat relatarea. El a povestit despre atmosfera caldă din timpul vizitei fiului în Austria. Familia s-a bucurat de câteva zile petrecute împreună, fără să știe ce se află în spatele calmului afișat de Bogdan. Peșchir recunoaște că abia mai târziu au început să înțeleagă ce făcea fiul lor. Dezvăluirile ulterioare i-au șocat pe toți, cu atât mai mult cu cât nimeni nu bănuia amploarea acțiunilor sale.

„Ne-am bucurat toată familia acolo și am făcut poză împreună, copiii fericiți că a venit fratele lor mai mare. O bucurie grozavă că a stat câteva zile pe la noi, iar s-a dus, seara a venit. Dar nu am știut nimic din ce face el, că face training, știam că lucrează în IT și asta. Dar nu-i tipul de om care să dea, să se laude. Nu s-a lăudat cu absolut nimic. Ne-am mirat așa că am văzut ce mașină are. Deci pur și simplu ne-a blocat pe toți și, bineînțeles, s-a dus cu copiii la cumpărături, s-a dus cu ei peste tot. De-aia vreau să spun că noi n-am știut. Noi n-am știut toată familia. Deci nu numai noi din Austria, și cei din România n-am știut de lucrurile astea. După aia am aflat când au intrat. Bogdan are mai mulți frați. El e al 10-lea, da, el e cel mai mare.”, spune acesta.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
De ce e periculos să aprindem aragazul ca să ne încălzim? Riscurile intoxicării cu monoxid de carbon
Digi24
Oficial BNR: „Reducerea de 10% în administrație nu e suficientă”. Marea problemă: Suntem tot în România anilor '60 a lui Ceaușescu
Cancan.ro
Irina Rimes, out de la Vocea României! Este cutremur media în PRO TV
Prosport.ro
Cristina ICH, apariție hot în costum de baie, în St. Barts
Adevarul
Motivul crimei tânărului moldovean în Italia, explicat de polițistul suspect: „Videoclip cu tentă sexuală”
Mediafax
Cursuri suspendate sau desfășurate online în
Click
Bijuteria regală, veche de 1.100 de ani, care are gravat mesajul: „Alfred a poruncit să fiu făcută”
Digi24
„Santinela Arctică”. Propunerea Germaniei pentru a reduce tensiunile cu SUA legate de Groenlanda și modelul pe care s-ar baza
Cancan.ro
Ce alți milionari români se aflau pe lista ucigașilor lui Adrian Kreiner. Thriller real cu filaj dintr-un pod părăsit!
Ce se întâmplă doctore
Amestecul-minune cu care Romanița Iovan a reușit să slăbească 24 de kilograme în 6 luni
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum ar putea arăta Dacia C-Neo: spaniolii publică primele randări ale noului break
Descopera.ro
Polul Sud tocmai s-a mutat! Cum a fost posibil?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Două pițipoance stau de vorbă: – M-ai prins în mijlocul unei partide de amor!
Descopera.ro
Meghan Markle și Prințul Harry se întorc împreună în Marea Britanie pentru prima dată după patru ani