Podcast ALTCEVA | Ozana Barabancea a dezvăluit numele actriței căreia îi datorează succesul din carieră: „Trebuie să îi mulțumesc toată viața” (VIDEO)
Vineri, 1 Decembrie, de Ziua Națională a României, jurnalistul Adrian Artene a invitat-o în studioul de podcast „Altceva” pe inegalabila Ozana Barabancea. Printre altele, a vorbit și despre întâlnirile care i-au schimbat destinul și când și-a dat seama că are succes și cum a devenit o persoană cunoscută.
„Prima dată a fost când m-a invitat doamna Angela Gheorghiu să cânt într-un spectacol de Crăciun, pe 30 decembrie, acum mulți ani, împreună cu o orchestră dirijată de maestrul Tiberiu Soare. Atunci am zis… «Mamă, înseamă că eu sunt bună, dacă mă cheamă Angela Gheorghiu». Pentru mine era un lucru extraordinar. Apoi au fost și altele… Faptul că am fost distribuită în musicalul «Chicago», de la Teatrul Național București. De mult îmi doream să joc și eu pe această minunată scenă a Teatrului Național, deși aveam un background destul de maiestuos, că veneam de la Opera Națională, adică nu veneam de oriunde. Și m-am bucurat foarte mult că am avut șansa asta să joc alături de oameni superbi, cu care m-am împrietenit.
Acest proiect l-am câștigat, fiind gravidă cu Gloria. Eu tocmai fusesem la spital (…), am ajuns acasă și primisem un mesaj pe robotul telefonului. (…) Doamna Magda Catone avea nevoie de meditații, pentru un musical, «Chicago». A venit la mine, la meditații, dar ce credeți? Am fost cu ea la casting și am cântat și eu. Și eu am luat castingul. Și trebuie să îi mulțumesc toată viața acestei doamne, minunata actriță Magda Catone, că datorită ei eu am intrat în acest proiect și viața mea s-a schimbat. Și nu s-a supărat, atenție! Eu nu aveam ce căuta la castingul ăla, dar ceva m-a împins să mă duc acolo, unde erau numai actori, dansatori. Ce căutam eu acolo, și cu burtă mare, să le cânt? S-a oprit toată lumea, în momentul care am început să cânt. «Cine e asta, de unde a venit?» Și am reușit!”, a povestit celebra artistă, la podcastul ALTCEVA.
Față în față cu Adrian Artene, artista și-a amintit de perioada în care a „simțit umilința” de a trăi într-o țară străină, a povestit despre cum s-a vindecat prin Rugăciune, dar și care a fost patima care, pentru o perioadă, a ținut-o departe de biserică. Ozana Barabancea și-a deschis sufletul, și a adus aminte în discuția „Altceva cu Adrian Artene” despre bunica ei care i-a îndreptat pașii către credință, despre tatăl ei care a refuzat să emigreze în SUA, despre întâlnirile care i-au schimbat viața, dar și despre ce se întâmplă în culisele show-ului „Te cunosc de Undeva”.
Ozana Barabancea este profesoară de canto și solistă română de jazz, personalitate TV și membră a juriului show-ului de televiziune „Te cunosc de undeva!”, difuzat de Antena 1.
Este o artistă ce abordează genuri diverse, având însă un punct comun: muzica. Într-un dialog special, o veți descoperi pe Ozana Barabancea… altfel.
O iubitoare desăvârșită de țară, o fire pasionată de tot ce face, o artistă care „a crescut în curtea bisericii” și care-l poartă permanent în suflet pe Dumnezeu.
„Dumnezeu să te Binecuvânteze, România!”, este mesajul pe care artista își dorește să-l transmită Patriei Sale pentru care, la un moment dat, a simțit un dor care ani la rând i-a provocat durere fizică și, din cauza căruia, într-un final, a decis să se întoarcă acasă.
Emisiunea poate fi urmărită integral aici:
„Altceva cu Adrian Artene”
„Altceva cu Adrian Artene” este un podcast în care se rostesc cuvinte pătrunzătoare, iar invitații sunt lumini ce străpung întunericul. E „Altceva”, podcastul difuzat săptămânal – în fiecare sâmbătă, de la ora 19:00 -, și în jurul căruia s-a format o comunitate a oamenilor care vor să-și antreneze mintea și să-și hrănească sufletele.
Comunitatea oamenilor normali, care nu au abandonat lecturile, care știu să asculte o muzică și cu inima, nu doar cu urechile, dar și comunitatea celor care extrag răspunsuri din tăcere și se bucură de o piesă de teatru ca de o zi de duminică. A acelora care cred că Dumnezeu ne-a creat pentru a arăta celorlalți bunătate și a lăsa în urma noastră opere de lumină.
Vă recomandăm și:
- VIDEO | Ozana Barabancea, invitată la Altceva cu Adrian Artene: ”Toată lumea mi-a spus: ‘tu vrei să divorțezi. Dă copilul afară’”
- VIDEO | Ozana Barabancea, invitată la Altceva cu Adrian Artene: ”Pentru mine, Eminescu este viu”
- VIDEO. Motivul pentru care Ozana Barabancea a renunțat să mai trăiască în Anglia: „Cel puțin o dată pe lună, plângeam”
- VIDEO | Detalii neștiute despre Ozana Barabancea: „Tatăl meu a făcut spionaj economic” / Cum a reușit să le câștige încrederea japonezilor
- VIDEO | Ozana Barabancea a vorbit la podcastul ALTCEVA despre credință și astrologie și a explicat cum a ajuns să fie atrasă de ele