Războiul succesiunii. Miliardarul Rupert Murdoch, PROCES cu propriii copii pentru o uriașă avere

Publicat: 26 07. 2024, 21:27

This browser does not support the video element.

Rupert Murdoch se luptă cu propriii copii pentru imperiul său media. Miliardarul vrea ca trustul său media să fie condus, după moarte, doar de fiul cel mare. Procesul se anunță unul greu și de durată. Miliardarul, care are 92 de ani, se războiește cu trei dintre copiii săi pentru viitorul imperiului media pe care l-a clădit.

Magnatul încearcă să mențină forța politică a afacerii sale și după moarte. Totul a început la finalul anului trecut, când, în mare secret, a schimbat termenii pentru trustul deținut de familia sa, astfel încât fiul său cel mai mare, Lachlan, să fie succesorul ales. În momentul de față, la moartea lui Murdoch, controlul afacerii de familie va fi împărțit celor patru copii. Însă magnatul argumentează în instanță că doar Lachlan, fără interferențele fraților săi, poate păstra orientarea editorială conservatoare, astfel păstrând valoarea comercială a trustului media.

Eforturile lui Murdoch i-a luat prin surprindere pe ceilalți copii ai săi care au făcut front comun împotriva tatălui lor și a fratelui Lachlan. Această dispută s-a desfășurat în mare secret. Un proces pentru a determina dacă Murdoch acționează cu adevărat cu bună-credință este așteptat să înceapă în septembrie. Astfel, viitorul uneia dintre cele mai influente companii media din lumea anglofonă va fi sub semnul întrebării.