Recycle Now | Loredana Samoilă, Kaufland: Am INVESTIT în ultimii trei ani 16,5 milioane de euro în automatele de colectare separată

Publicat: 29 05. 2024, 17:21

This browser does not support the video element.

De peste 6 ani Kaufland își încurajează clienții să colecteze separat și să aducă la automatele sale chiar și recipiente cumpărate de la alte magazine. Dincolo de campaniile proprii, de curând, compania a deschis parteneriate pentru colectarea de capsule de cafea, iar în acest an va deschide și primul recycling corner. Investițiile în aparatele de colectare au demarat din 2018 și doar în 2023 au fost investiți 7 milioane de euro. În RVM-urile integrate acum în Sistemul Garanție-Returnare, compania Kaufland a investit în ultimii 3 ani peste 16,5 milioane de euro. Anunțurile au fost făcute de Loredana Samoilă, PR Manager Kaufland România, în cadrul conferinței Recycling Now.

Kaufland și-a asumat rolul de a încuraja colectarea separată de mai bine de 10 ani.

„Practic, aproape 6 ani sunt de când încercăm să încurajăm în rândul clienților colectare separată și să le explicăm cât de important este să vină cu recipientele pe care le-au cumpărat din magazinele noastre sau nu, să le recicleze la automatele noastre din parcare”, a precizat Loredana Samoilă.

Oficialul Kaufland a precizat și ce infrastructură de colectare are și ce materiale pot fi reciclate.

“În acest moment, suntem singurul retailer din România care are două tipuri de infrastructuri de colectare a ambalajelor. Unul, deja știm cu toții, care este integrat în Sistemul Garanție-Returnare pentru sticlă, doze de aluminiu, iar al 2-lea este un sistem dedicat recipientelor de curățenie, fie că vorbim de produse de curățenie a casei sau de îngrijire personală.

Noi îi spunem broscuța pentru că este practic un container la intrarea în magazin sub formă de broscuță, unde clienții pot veni și aduce aceste recipiente care sunt mai dificil de reciclat, pe care noi le colectăm și pentru a recompensa clienții, oferim vouchere de reducere pentru o categorie de produse care se schimbă și se actualizează săptămânal. Pe lângă aceste două tipuri de infrastructuri, mai colectăm, desigur, național, și baterii, folii, cartoane și echipamente electronice mici”, a completat ea.

Noutate în România – recycling corner

Pentru prima dată la Kaufland, capsulele de cafea vor putea fi reciclate

“În premieră, anunț în această conferință și faptul că am încheiat recent un parteneriat cu Nesspreso și avem în magazinele noastre peste 50 de containere pentru reciclarea capsulelor de cafea. Urmează să comunicăm și acest lucru împreună cu partenerii noștri. Desigur, mai avem și în 25 de magazine posibilitatea în care clienții pot aduce haine sau articole vestimentare și le putem colecta și pe acestea, a precizat Loredana Samoilă.

Și nu este singura noutate în materia reciclării adusă de Kaufland.

„Tot în premieră ne dorim ca anul acesta să putem lansa primul recycling corner. Despre ce este vorba? În acest moment, cum spuneam, avem aceste tipuri de ambalaje, însă ne propunem să creștem diversitatea acestora prin inițierea acestui recycling corner unde clienți pot aduce, pe lângă recipientele menționate, și pungi, jucării sau chiar ulei alimentar. Prin urmare, obiectivele sunt ambițioase și așa cum comunicăm la nivel comercial faptul că suntem one-stop-shop, așa ne propunem să ajungem și la one-stop-recycling. Practic când clienții vin la magazin să poată aduce și aceste tipuri de ambalaje.

Suntem conștienți că ambalajele reprezintă un impact destul de mare în piață, prin prisma faptului că suntem comercianți, unul dintre cei mai mari retaileri din România, și ne-am propus să reducem acest impact la nivelul mediului. Analizăm și evaluăm acest impact în fiecare raport de sustenabilitate pe care îl publicăm și îl comunicăm încă din anul 2016 și demarăm în fiecare an cel puțin două-trei campanii în vederea reciclării și colectării separate. Poate unul dintre cele mai succes campanii pe care le-am avut a fost Schimbă petul cu biletul. Au fost campanii desfășurate la nivel național și pentru că aduceau aceste recipiente la automate, noi le ofeream în schimb un bilet pentru transportul public”, a anunțat oficialul retailerul.

Kaufland, investiții majore în aparate de colectare

Kaufland se mândrește cu faptul că a început să monteze aparate de colectarea ambalajelor în urmă cu 6 ani și fost pregătit prentru implementarea Sistemului Garanție-Returnare.

“Noi am montat primul aparat de colectare a ambalajelor RVM încă din anul 2018 și am fost primul retailer care atunci a început să comunice și să familiarizeze cetățenii cu aceste tipuri de RVM-uri. În 2021, deja le aveam implementate la nivel național. Prin urmare, la nivel operațional și intern aveam puse la dispoziție întreagă infrastructură, mai mult, înainte de începerea demararea sistemului garanție-retur, am testat cum ar putea funcționa printr-o campanie intitulată Săptămâna reciclării.

Am oferit clienților cei 0,50 RON pentru toate tipurile de ambalaje sticle, doze de aluminiu și PET atunci când veneau la automatele noastre. Rezultatul a fost că în acea săptămână am reușit să colectăm peste 11.200.000 de ambalaje. A fost o provocare pentru noi și o lecție pe care a trebuit să o învățăm astfel încât la implementarea sistemului să fim cât se poate de pregătiți. Desigur, apar si provocări, lucrăm să le remediem și ne străduim să devenim în fiecare zi mai buni. Comunicăm intern în rândul colegilor și să sperăm că împreună cu toți partenerii implicați vom crește gradul de colectare”, a precizat Loredana Samoilă.

Conform Loredanei Samoilă, Kaufland a investit în ultimii trei ani 16,5 milioane de euro în RVM-uri

„În 2023, am ajuns la 7 milioane de euro investiți în automatele de colectare separată și ne propunem în continuare să creștem numărul acestor automate, în prezent am ajunss la un număr de 488 guri colectoare și creștem cu fiecare magazin nou deschis. Cel mai mare sistem de colectare temporară este disponibil în magazinul din Bulevardul Barbu Văcărescu (n.r. din București) unde avem aproximativ 6 guri prin care acceptăm ambalajele și s-a putut concretiza în urma unei investiții de aproximativ 250.000 de euro”, a conchis Loredana Samoilă, PR manager Kaufland România.

Partenerii Conferinței Recycle Now au fost Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), Asociația OIREP Ambalaje, Profi, RetuRO, Green Point și Red Point.

CITEȘTE ȘI:

Recycle Now| Fechet: Cred că SISTEMUL Garanție-Returnare a fost și este cel mai bun lucru în materia circularității din România în ultimii 30 de ani

Recycle Now| L. NECULAESCU, AFM: „Identificarea soluțiilor pentru optimizarea gestionării DEȘEURILOR reprezintă o preocupare constantă pentru AFM”