Prima pagină » Video » Scholz reiterează că Germania NU VA FURNIZA Ucrainei rachete Taurus /”Eu sunt cancelarul, decizia se aplică”

Scholz reiterează că Germania NU VA FURNIZA Ucrainei rachete Taurus /”Eu sunt cancelarul, decizia se aplică”

Cancelarul Olaf Scholz a reiterat, luni, că nu va accepta livrarea de rachete de croazieră Taurus Ucrainei, refuzând să cedeze presiunilor unor politicieni germani și ale aliaților occidentali și argumentând că nu vrea ca Germania să ajungă la război cu Rusia.

”Nu este posibil să livrăm un sistem militar care să aibă o rază de acțiune mai mare, iar apoi să nu mai avem control asupra acelui sistem, iar, dacă avem control, acest lucru ar însemna implicarea unor militari germani. Din punctul meu de vedere, acest lucru este exclus. Am transmis foarte clar aceste lucruri, eu sunt cancelarul, astfel că decizia se aplică”, a afirmat Olaf Scholz.

Însă Ricarda Lang, președintele formațiunii Alianța 90/Verzi, care participă la guvernare în Germania alături de Partidul Social-Democrat (SPD), al cancelarului Scholz, și alături de Partidul Liber-Democrat (FDP), a insistat că ar putea fi livrate rachete Taurus fără o implicare directă a Germaniei.

”Trebuie să evităm disensiunile de care ar putea profita Vladimir Putin. Pot fi livrate rachete Taurus fără ca Germania să fie implicată direct”, a susținut Ricarda Lang, potrivit postului ZDF.

În schimb, Erich Vad, consilier al fostului cancelar Angela Merkel, consideră justificată decizia cancelarului Scholz.

”Eu consider absolut corectă decizia cancelarului Scholz de a nu livra niciun sistem Taurus Ucrainei. Cu astfel de sisteme ar putea fi distrus Kremlinul sau sediul Guvernului rus. În plus, ar trebui trimiși militari germani pentru a ajuta la utilizarea sistemelor, ceea ce ne-ar face participanți în război”, a argumentat Erich Vad, citat de publicația Berliner Zeitung.

Interceptările Rusiei generează noi tensiuni cu Germania

Interceptările Rusiei în Germania au confirmat că în Ucraina sunt militari britanici, iar, în contextul tensiunilor, Guvernul Olaf Scholz a acuzat Moscova că vrea dezbinarea alianței occidentale.

Postul RT a difuzat înregistrări audio între ofițeri ai armatei germane pe tema oportunității furnizării de rachete de croazieră Taurus Ucrainei. Într-o conversație, generalul german Ingo Gerhartz a afirmat că în Ucraina sunt militari britanici care ajută armata ucraineană să folosească rachetele de croazieră de tip Storm Shadow.

”În privința planificării misiunii, știu cum procedează englezii, oferă susținere din spatele frontului. Au și câțiva oameni pe teren, fac acest lucru, francezii nu au”, a declarat generalul german, conform cotidianului The Guardian.

Guvernul britanic a confirmat că pe teritoriul Ucrainei sunt consilieri militari, subliniind însă că nu sunt trupe combatante.

Berlinul a confirmat autenticitatea înregistrării, iar o comisie de anchetă va stabili cum au fost interceptate conversațiile de către Rusia.

”Acest atac hibrid are rolul de a genera insecuritate și de a ne diviza. Iar noi nu vom permite acest lucru. Suntem constant în contact cu partenerii noștri”, a reacționat luni un purtător de cuvânt al Guvernului Olaf Scholz.

Pe fondul tensiunilor, Alexander Graf Lambsdorff, ambasadorul german în Rusia, a fost invitat luni la Ministerul rus de Externe. ”A fost adresată o invitație la discuții pe diverse teme”, a declarat Alexander Graf Lambsdorff, citat de postul german NTV, subliniind că nu este vorba despre o convocare.

Rusia acuză Occidentul de participare directă la conflictul din Ucraina

”Aceste conversații demonstrează încă o dată implicarea directă a Occidentului colectiv în conflictul din Ucraina. Înregistrarea arată că în cadrul armatei germane sunt discutate concret și substanțial planuri de atacare a teritoriului Rusiei”, a acuzat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Președinției Rusiei.

”Va trebui să aflăm dacă armata germană face acest lucru din propria inițiativă. În plus, întrebarea este cât de mult este sub control armata germană și cât deține cancelarul Olaf Scholz controlul asupra situației. Sau situația se înscrie în politica Guvernului german?”, a subliniat Peskov.

Foto: Profimedia

Citește și:

Cabluri de telecomunicații din MAREA ROȘIE, întrerupte din cauza conflictului cu militanții huthi /Explozii la bordul unei nave comerciale

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Job-urile și inteligența artificială: De ce recrutările cu AI produc mai puține angajări
Digi24
EXCLUSIV Avertismentul lui Diaconescu, după ce serviciile secrete americane au dezvăluit planul lui Putin în Europa: „Rusia nu neagă”
Cancan.ro
Cutremur în lumea interlopă! Elvis Pian a fost eliberat din închisoare
Prosport.ro
FOTO. Adelina Chivu, pe plajă în Thailanda. Cum arată la 43 de ani
Adevarul
De ce nu a construit România autostrăzi în anii ’90. Planul celor peste o mie de kilometri în primul deceniu după Ceaușescu
Mediafax
Prognoza ANM: Vreme schimbătoare de Crăciun și Anul Nou: încălzire temporară, urmată de răcire accentuată și ninsori
Click
O punte „tradițională” anulată de Guvern sparge vacanța românilor. Cum arată calendarul liberelor în 2026
Digi24
Prima reacție a Rusiei la dezvăluirile serviciilor secrete americane privind planul lui Putin de a ataca alte țări din Europa
Cancan.ro
Doliu în televiziunea din România! Un cunoscut prezentator TV a murit, după o carieră de 22 de ani
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fabrica din România care a produs 1 milion de anvelope în 2025. Este singura din lume cu zero emisii de CO2
Descopera.ro
Ceva s-a prăbușit pe Lună! Momentul a fost înregistrat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Neuroștiința percepției timpului: de ce creierul simte că orele trec diferit