Scriitorul Ștefan Mitroi a fost invitatul ediției de vineri, 31 mai, a podcast-ului „Ai vreme să vorbim, cu Ana Maria Păunescu”.
Distins cu premii prestigioase, poetul Mitroi rămâne, înainte de orice alte recunoașteri, câștigătorul celui mai înalt premiu întâlnit până azi, în literatură: acela al scriitorului mare, care nu trece degeaba prin viață și care lasă, prin fiecare volum tipărit, Mărturie pentru bibliotecile de mâine.
„Mă încăpățânez să exist, să trăiesc, să fiu pe cât posibil viu. Încă mai am câteva cărți de scris, ele sunt argumentele cele mai convingătoare în lupta mea cu timpul, pentru supraviețuire, deși e prea mult spus supraviețuire, pentru că trăiesc normal, uneori trăiesc chiar bine, atunci când privesc la oamenii din jur. Mai bine, spre rușinea mea, decât alții.
Nu direct, sufletește mă simt vinovat, fac parte din aceeași lume foarte mică, mijlocie, fiecare ar trebui să ne simțim vinovați pentru cei care sunt mai triști, suferă mai mult decât noi, poate că fiecare ar putea face câte ceva, nu îmi cere acum să precizez ce, dar câte ceva să le fie mai bine.
Poate că binele care ne este nouă ar putea fi împărțit la mai mulți. Suntem foarte egoiști, generoși doar când ținem discursul, în aparițiile publice și când spun asta mă refer în primul rând la mine. Nu sunt suficient de bun, de generos, altruist, asta mă doare. Lupt cu mine însumi să fiu toate astea, dar nu pot, nu pot să fiu la nivelul la care îmi doresc. Mă doare de adevăratelea.
Poate de multe ori reușesc să fiu un scriitor bun, dar de foarte puține ori, dacă nu spre deloc, nu reușesc să fiu omul bun care îmi doresc să fiu”, a mărturisit scriitorul Ștefan Mitroi în cadrul podcast-ului „Ai vreme să vorbim, cu Ana Maria Păunescu”.