Soprana Aurelia Florian și baritonul Florin Estefan, MĂRTURII despre emoțiile trăite pe scenele de acasă: „Mi-e mai ușor să cânt în afara țării”

Publicat: 22/05/2024, 11:00

Spectacolul „Tosca” de Giacomo Puccini, în regia lui Mario De Carlo, a putut fi văzut în 18 și 19 mai, la Opera Națională București, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga. Soprana Aurelia Florian, cea care o interpretează pe Floria Tosca, și baritonul Florin Estefan, interpretul personajului Scarpia, au vorbit, într-un interviu la Gândul Exclusiv, despre trăirile lor, dar și despre emoțiile de pe scenă, mai ales cele din fața publicului român, care au o încărcătură aparte și pot fi cu greu descrise în cuvinte.

Anul centenar puccinian este sărbătorit la Opera Națională București prin cea de-a treia ediție Bucharest Opera Festival, care se va desfășura în perioada 7-16 iunie 2024.

Soprana Aurelia Florian a mărturisit că cele mai mari emoții sunt în fața publicului din România, deoarece așteptările sunt mult mai mari acasă.

Artista spune că ”pe dincolo”, așa cum se vorbește printre artiștii români despre concertele ținute în alte țări, presiunea nu este una atât de mare ca atunci când te ascultă cei de acasă, pe scenele operelor din România.

„Cu cât îți dorești mai mult să cânți acasă, cu atât este mai greu”

Baritonul Florin Estefan, care este și managerul Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, a explicat de ce îi este cel mai greu să cânte pe scena de acasă decât oriunde altundeva în lume.

„Este mai greu acasă. Mie, în România, mi-e mai greu să cânt la Cluj, chit că acolo cânt cel mai mult. Mi-e mai ușor oriunde altundeva decât acolo. Mi-e mai ușor să cânt în afara țării, decât în țară, la noi.

Iar pentru cei care fac cariere mai mult afară, pe dincolo, și vin acasă, există o presiune mult mai mare decât pentru cei care ne aflăm aici și publicul este mai obișnuit cu noi. Și nu vorbesc de cazul meu, care este unul mai aparte, pentru că eu sunt și manager, și pe mine sunt țintele tot timpul. Sunt tot felul de binevoitori care mă vânează în orice moment, sunt obișnuit și mi-am asumat asta.

Vorbesc din prisma unor cântăreți care își desfășoară o carieră importantă în afara țării și, când vin în România, simt o presiune extraordinară asupra lor, pentru că sunt acești binevoitori care stau să îi vâneze. În loc să îi încurajăm și să ne bucurăm de cei care ne reprezintă, când vin acasă, scriem de rău, îi atacăm, ca să-i facem să nu-și dorească să mai revină.

Alte nații se bucură de artiștii pe care îi au, abia așteaptă să ajungă acasă și investesc în ei. La noi este «hai să le dăm în cap», este o meteahnă a românului. Și atunci, presiunea este mai mare și este mai greu să cânți acasă. Cu cât îți dorești mai mult să cânți acasă, cu atât e mai greu să cânți acasă”, a dezvăluit Florin Estefan.

Soprana Aurelia Florian, pe marile scene ale lumii

Aurelia Florian este născută la Braşov, a studiat canto şi pian la Facultatea de Muzică a Universităţii Transilvania.

În stagiunea 2014/2015, a dat viaţă rolului Magda în opera ”La Rondine” de Giacomo Puccini, atât la Deutsche Oper Berlin, cât şi la Israeli Opera Tel Aviv, sub bagheta maeştrilor Roberto Rizzi Brignoli şi Frédéric Chaslin.

În aceeaşi stagiune, debutează cu rolul Violetta Valery, din opera ”La Traviata” de Giuseppe Verdi, la Oslo Opera House, Zurich Opernhaus, Opera Naţională Bucureşti şi Teatrul Coccia Novara, sub bagheta maeştrilor Marco Armiliato, James Gaffigan şi Andrea Battistoni.

Sopra Aurelia Florian

În anul 2014, a interpretat acelaşi rol în cadrul Festivalului de la Masada, Israel, sub conducerea maestrului Daniel Oren, la Bayerische Staatsoper Munchen şi Deutsche Oper Berlin, la Pamplona şi Oviedo.

Tot în acelaşi an debutează la Wielki Teatr Varşovia, în ”Euridice”, o producţie ”Orfeu şi Euridice” de C.W. Gluck, a regizorului Mariusz Trelinski.

În 2013, a debutat cu succes în operă verdiană ”Luisa Miller”, la Israeli Opera din Tel Aviv, urmată de debutul în rolul Amalia din ”I Masnadieri” şi Lida din ”La Battaglia di Legnano”, în cadrul Festivalului Verdi de la Parma, producţie semnată de regizorul Pier Luigi Pizzi şi preluată în direct de televiziunea naţională.

Aurelia Florian este câştigătoarea premiului Spiros Argiris, din Sarzana, Italia, în 2011 şi a Marelui Premiu Hariclea Darclée, în 2007, potrivit informațiilor festivalenescu.ro.

Baritonul Florin Estefan, de la interpretări extraordinare pe scenă la conducerea unei opere

Originar din Oradea, baritonul Florin Estefan a urmat cursurile Facultății de Muzică din cadrul Universității de Stat din orașul natal. Este licențiat al Academiei de Muzică Gh. Dima din Cluj-Napoca în anul 2004 și devine solist al Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, din anul al doilea de studii, la vârsta de 20 ani.

În decembrie 2007, devine absolvent din prima promoție al Cardiff International Academy of Voice, avându-l ca profesor de canto pe faimosul tenor Dennis O`Neill.

Baritonul Florin Estefan

În 2012, Florin Estefan revine ca solist al Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, urmând să devină managerul renumitei instituții lirice, în februarie 2015. Baritonul este cel mai tânăr manager din istoria de 97 de ani a primei instituții lirice înființate în România.

Anul 2016 i-a adus lui Florin Estefan recunoașterea, prin titlul de “Cel mai bun solist al anului” la Opera Națională București, în cadrul Galei Operelor Naționale, pentru interpretarea rolului Evgheni Oneghin în producția Operei Naționale Române clujene.

Florin Estefan a câștigat numeroase competiții și a cântat pe scene atât din România, cât și de peste hotare, interpretând o serie importantă de roluri, precum: Don Giovanni (Don Giovanni, W.A. Mozart), Figaro and Conte Almaviva (Le Nozze di Figaro – W.A. Mozart), Enrico (Lucia di Lammermoor, G. Donizetti), Malatesta (Don Pasquale, G. Donizetti), Belcore (L`Elisir d`Amore, G. Donizetti), Evgheni Oneghin (Evgheni Oneghin, P. I. Ceaikovski), Amonasro (Aida, G. Verdi), Germont (La Traviata, G. Verdi), Renato (Un Ballo in maschera, G. Verdi), Marchizul de Posa (Don Carlo, G. Verdi), Il Conte din Luna (Il Trovatore, G. Verdi), Marcello (La Bohème, G. Puccini), Sharpless (Madama Butterfly, G. Puccini), Michele (Il Tabarro, G. Puccini), Jack Rance (La Fanciulla del West, G. Puccini), Nick Shadow (The Rake’s Progress, I. Stravinsky).

Bucharest Opera Festival – All Puccini Edition

Anul centenar puccinian este sărbătorit la Opera Națională București prin cea de-a treia ediție Bucharest Opera Festival, care se va desfășura în perioada 7-16 iunie 2024.

Peste 1.500 de muzicieni, balerini, personal artistic şi tehnic vor fi prezenți pe scenă, în fosă şi în culise la Bucharest Opera Festival – All Puccini Edition.

All Puccini Edition, Opera Națională din București

Bucharest Opera Festival – All Puccini Edition are pe afiş, în cele 10 seri de festival, nu mai puţin de opt producţii din creația marelui compozitor, un spectacol semi-staged, o gală de operă și 10 teatre: Opera Maghiară de Stat din Budapesta, Daegu Opera Festival din Coreea, Opera Națională Română Iaşi, Opera Naţională Română Cluj Napoca, Opera Națională Română Timişoara, Opera Maghiară din Cluj-Napoca, Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanţa, Opera din Braşov, Teatrul de Operă şi Operetă „Nae Leonard” din Galaţi şi Opera Naţională din Bucureşti.

Urmăriți INTEGRAL interviul cu soprana Aurelia Florian și baritonul Florin Estefan:


CITEȘTE ȘI:

„TOSCA”, spectacol de excepție la Opera Națională București. Soprana Aurelia Florian și baritonul Florin Estefan, despre rolurile vieții lor

ALL PUCCINI, maraton pe scena Operei Naționale București. Soprana Aurelia Florian: „În vara aceasta, se vor întâmplă minuni”

Mara Răducanu
Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cum va fi influențat războiul după ce SUA au permis Ucrainei să atace Rusia cu...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Prima reacție a Moscovei, după ce Kievul a primit dreptul să folosească rachete ATACMS pentru...
Divorț surprinzător în showbiz! Vedeta pe care ai văzut-o la PRO TV într-un serial celebrul...
Ce înseamnă dacă mori în vis? Răspunsul experților în somnologie
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
A apărut o nouă teorie în cazul morții lui Vladimir Shklyarov! Balerinul rus ar fi...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Noul Mitsubishi Outlander, acum și în România. Prezentarea noului SUV japonez – VIDEO
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Cazul Cioacă-Elodia. Mama Elodiei a dezvăluit totul după ani de zile: Din păcate...
Cea mai mare frică a lui Ceaușescu. Cum a ajuns să preia puterea totală
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Ce este viciul cardiac, boala cu care a fost diagnosticată Andreea, fiica artistului Igor Cuciuc
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
World of Warcraft, unul dintre cele mai iubite jocuri video din lume, a împlinit 20...