Investiţiile în tehnologie şi programe dedicate antreprenorilor pentru dezvoltarea ecosistemului eMAG Marketplace au crescut cu 14% vânzările sellerilor din platformă, iar ca număr de comenzi cu 25% în primele opt luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară a anului trecut, a declarat, la Gândul Exclusiv, Stejara Pircan, senior VP eMAG.
Oficialul eMAG a anunțat că, în comparație cu perioada similară a anului trecut, sunt cu aproape 5 milioane mai multe produse în Marketplace.
”Astăzi suntem undeva la 17 milioane de oferte, însă ne uităm în permanență ce există și în afara țării și în alte platforme să zic mai mari decât noi și pot să vă spun că este un potețial uriaș, vorbim de marketplace-uri care au peste 200 de milioane de oferte sau 300 de milioane.
Noi suntem la 17 (n.red. milioane), dar în continuare credem că suntem la început pentru că vedem un potențial foarte mare, vedem multe branduri și categorii care în România sunt abia la început sau unele dintre ele chiar nu există în momentul de față”, a declarat Stejara Pircan.
Pentru o imagine cât mai clară, reprezentanta eMAG a explicat cât spațiu ar ocupa aceste produse dacă ar fi să fie toate la un loc:
“Într-un mall de dimensiuni medii nu se găsesc mai mult de 100.000-150.000 de repere, presupunând că este o zonă de fashion foarte dezvoltată. Deci, dacă facem o scooteală, ar însemna câteva sute de mall-uri pus toate la un loc”.
Conform Stejarei Pircan, peste 70% dintre sellerii de pe eMAG Marketplace sunt companii românești.
“Sunt, în momentul de față, peste 40.000. Dacă ar fi să mă uit la toate țările sunt peste 54.000 de companii active. Active înseamnă că au produse listate și au făcut vânzări în ultimul an deci avem un grup sănătos de compani care sunt alături de noi”, a completat senior VP eMAG.
De altfel, creșterea companiilor românești este vizibilă de la lună la lună.
“Este foarte simplu și foarte ușor, practic poți sari foarte multe etape și poți începe un business direct în platforma eMAG, nefiind nevoie de toate investițiile inițiale în ceea ce înseamnă logistică proprie, un website propriu, nu mai zic de un spațiu fizic care necesită chiar contract pe mai mulți ani.
Poți începe direct în platformă, ai acces instant la clienții din România și apoi te poți extinde și în Bulgaria și Ungaria unde suntem prezenți și este un mod foarte bun de a testa produsele.
Practic, prin expunerea aceasta directă la întreaga populație a României poți primi feedback foarte rapid – ce produse sunt vizualizate de clienți, cele care sunt cumpărate, ce fel de review-uri primesc – și în felul acesta poți să-ți adaptezi foarte repede oferta în funcție și de cerere”, a declarat Stejara Pircan.
În ultimul an, eMAG a pus la dispoziţia sellerilor din Marketplace tehnologia, platforma şi programe precum cross-border, Fulfilment by eMAG sau eMAG Genius, care îi ajută să îşi crească prezenţa în regiune şi să listeze un număr mai mare de produse.
eMAG mai menţionează că programul cross-border le-a adus sellerilor români care vând în Ungaria şi Bulgaria vanzari suplimentare de peste 30% în ultimul an.
Totodată, datorită tehnologiilor AI adoptate pentru traducerea automată sellerii din program au listat gratuit 7,4 milioane de oferte în Ungaria şi Bulgaria anul acesta, de 12 ori mai multe faţă de anul precedent.
Programul Fulfilment by eMAG (FBE) a atras, la rândul său, de 2,5 ori mai mulţi selleri care beneficiază de livrări internaţionale din România către Bulgaria şi Ungaria. În prezent, numărul acestora se ridică la peste 2.500.
Interviul integral poate fi urmărit AICI: