UE vrea să le ofere subvenții fermierilor și RENUNȚĂ la inițiativa pesticidelor /Ursula von der Leyen: E necesar ”un model sustenabil”
This browser does not support the video element.
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a admis, într-un discurs rostit în Parlamentul European, că fermierii din Uniunea Europeană sunt preocupați de viitor, pledând pentru un model ”sustenabil”, anunțând subvenții și retragerea reglementărilor stricte privind folosirea pesticidelor.
”Onorabili membri ai Parlamentului, în timp ce se desfășura summitul Consiliului European, fermierii din întreaga Europă au ieșit pe străzi. Mulți se simt împinși într-un colț. Fermierii sunt primii care simt efectele modificărilor climatice, recoltele au fost distruse de secetă și de inundații, amenințând animalele, fermierii simt impactul războiului Rusiei, inflația, creșterile prețurilor la energie, creșterile prețurilor la fertilizatori. Cu toate acestea, ei muncesc zilnic din greu pentru a produce mâncarea noastră de calitate. Iar pentru acest lucru cred că le datorăm aprecieri, mulțumiri și respect”, a declarat Ursula von der Leyen.
”Este adevărat că problemele au escaladat în ultimii ani, iar fermierii noștri merită să fie ascultați. Știu că sunt îngrijorați de viitorul agriculturii și de viitorul lor ca fermieri. Dar știu și că agricultura trebuie să se îndrepte spre un model de producție mai sustenabil, astfel încât fermele să rămână profitabile în următorii ani”, a precizat președintele Comisiei Europene.
Pe fondul protestelor fermierilor europeni, Ursula von der Leyen a evocat ideea furnizării de subvenții pentru aplicarea măsurilor de protejare a mediului.
”Protejarea naturii în mod eficient trebuie să ofere stimulente autentice pentru intervenții. Fermierii au nevoie de un model de afaceri profitabil, pentru măsuri de protejare a naturii. Poate că nu am prezentat argumentele în mod convingător. Este necesar un model de stimulente care să meargă mai departe de acoperirea pierderilor din producție. Iar subvențiile pot furniza aceste stimulente, spre exemplu pentru produsele premium, prin cooperarea cu rețelele de retail și cu procesatorii. Cu alte cuvinte, protejarea naturii poate avea succes doar printr-o abordare completă, bazată pe stimulente”, a subliniat președintele Comisiei Europene.
Ursula von der Leyen a anunțat retragerea inițiativei Reglementărilor Utilizării Sustenabile (SUR), care are rolul reducerii volumului pesticidelor.
”Propunerea SUR a devenit un simbol al polarizării. A fost respinsă de Parlamentul European și nu există progrese nici în Consiliul Uniunii Europene. De aceea, trebuie să facem ceva, astfel că propun Colegiului Comisarilor retragerea propunerii. Dar tema va fi menținută și, pentru a avansa, este necesar mai mult dialog și o abordare diferită”, a insistat președintele Comisiei Europene.
În ultimele săptămâni, fermierii din mai multe state europene, printre care Polonia, Franța, România, Germania, Belgia și Italia, au intensificat acțiunile de protest, pe fondul nemulțumirilor generate de prețurile mari la carburanți, de noile standarde ecologice stricte și de importurile de cereale ucrainene.
Săptămâna trecută, Comisia Europeană a propus prelungirea facilităților acordate exporturilor din Ucraina și Republica Moldova, dar, pe fondul protestelor fermierilor europeni, va introduce un ”mecanism consolidat de salvgardare”, pentru exercitarea unui control asupra importurilor de cereale ucrainene.
Charles Michel, președintele Consiliului European, a admis vineri, la finalul summitului de la Bruxelles, că există nemulțumiri profunde ale fermierilor europeni, pledând pentru intensificarea Politicii agricole comune.
La rândul său, președintele Franței, Emmanuel Macron, a cerut crearea unei ”forțe europene de control” agricol, pentru aplicarea uniformă a reglementărilor în spațiul comunitar.
Foto: Profimedia
Citește și: