VIDEO Adrian Năstase, despre noile sfere de putere: „Avem o relație în triunghi: SUA-Rusia-China”

Publicat: 16 03. 2022, 21:23
Actualizat: 16 03. 2022, 21:44

This browser does not support the video element.

Adrian Năstase, invitatul lui Marius Tucă la ediția specială ”Războiul din Ucraina”, transmisă live de Gândul, a vorbit, ținând cont de contextul politic internațional în care ne aflăm și de războiul ruso-ucrainean, despre sferele de putere și despre o nouă ordine mondială.

Cine este așadar jucătorul care câștigă din acest conflict care a pus pe jar o întreagă planetă? Cine sunt marii perdanți, dar și marii câștigători din spatele războiului ruso-ucrainean? 

„Este clar că avem o relație în triunghi: SUA-Rusia-China. Problema era cum se vor alia două dintre ele împotriva celei de-a treia. Rusia a creat un mare avantaj pentru China. Practic, ea și-a deteriorat foarte mult forța politică și militară, consumându-le în conflictul din Ucraina, a implicat și Europa în această poveste, dar și pe americani.

Practic, China este jucătorul care câștigă din acest conflic. Este ca un vânător care urmărește ce se întâmplă și stabiliește care va fi ținta. Americanii au fost atrași de ruși deși dorința lor era să plece din Europa. Practic, americanii au fost readuși în Europa de către ruși, iar chinezii nu pot să fie decât fericiți. China va avea în următoarele decenii un rol extraordinar de important. Americanii sunt în scădere de formă, nu văd o strategie pe termen lung.”