Prima pagină » Video » VIDEO | Zeci de percheziții la falși vaccinați. Cum au dispărut din sistem aproape 100 de persoane imunizate anti-COVID

VIDEO | Zeci de percheziții la falși vaccinați. Cum au dispărut din sistem aproape 100 de persoane imunizate anti-COVID

Aproape 100 de persoane și-ar fi obținut certificatul de vaccinare prin fals informatic. Procurorii au intrat pe fir și fac, joi, zeci de percheziții în opt județe, de unde ridică 55 de persoane care vor fi audiate. 

Joi dimineață, polițiștii din Mehedinți în colaborare cu polițiștii din cadrul inspectoratelor de poliție județene Timiș, Brașov, Hunedoara, Caraș-Severin, Călărași și Tulcea, cu sprijinul D.G.A.-Serviciul Județean Anticorupție Mehedinți, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți, fac 56 de percheziții domiciliare, în județele Mehedinți, Timiș, Brașov, Hunedoara, Caraș-Severin, Călărași și Tulcea, la persoane bănuite de uz de fals, transmite Poliția Mehedinți.

„Activitățile se desfășoară în baza delegării procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți, într-un dosar în care se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de acces ilegal la un sistem informatic și fals informatic”, conform sursei citate.

Din cercetări a reieșit că, în perioada mai 2021- iunie 2021, un bărbat din Drobeta-Turnu Severin, în prezent arestat preventiv, ar fi intrat în incinta a două centre de vaccinare din municipiul Drobeta-Turnu Severin, ar fi accesat fără drept evidența electronică cu persoanele vaccinate împotriva COVID 19 și ar fi modificat datele informatice, în sensul că, ar fi suprascris peste datele de identificare ale persoanelor vaccinate, datele altor persoane nevaccinate, cărora le-ar fi generat adeverințe de vaccinare.

Totodată, în această cauză se efectuează cercetări și față de 95 de persoane, beneficiari ai adeverințelor false de vaccinare și complicii bărbatului. Dintre acestea, 4 persoane sunt cercetate sub control judiciar.

„Vor fi puse în executare 55 de mandate de aducere, pentru audieri și propunerea măsurilor legale”, menționează sursa citată.

La percheziții participă și luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale Mehedinți, dar și jandarmii Inspectoratului de Jandarmi Județean Mehedinți.

Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în presă la televiziunea locală Iași TV Live și ... vezi toate articolele

Citește și