VIDEO | Dr. Simona Carniciu: ”Nu este bună combinația dintre cafea și lapte”
This browser does not support the video element.
Dr. Simona Carniciu, doctor în științe medicale și medic specialist în diabet, nutriție și boli metabolice și medicină de familie, a vorbit, în emisiunea ”Înapoi în Viitor”, prezentată de Andreea Perminova, despre alternativele sănătoase ale zahărului, dar și despre alte obiceiuri nesănătoase ale oamenilor.
Întrebată dacă laptele în cafea este nociv, Dr. Simona Carniciu, a răspuns:
”Nu este bună combinația dintre cafea și lapte, dar există variante, lapte alternativ. Când spun acest lucru mă refer că avem posibilitatea de a face acasă sau de a cumpăra lapte vegetal. Avem posbilitatea să facem (n.r. lapte vegetal) cu un blender, acasă. Și, am găsit în Italia și mi-a plăcut și mie ideea, de ce nu am face lapte de nucă? România are nucă multă. Mi se pare cel mai gustos. Iar dacă pui și puțină scorțișoară sau ceva condimente, dacă îți permite silueta sau statusul metebolic, poți să pui și un pic de miere, este un deliciu și poți să pui în cafea, dacă simți nevoia să o bei cu ceva. Dacă beți tot timpul cafea cu lapte, este un obicei de care ar fi bine să vă descotorosiți. Știați că americanii își iau cei mai mulți antioxidanți din cafea?”.
De asemenea, Dr. Simona Carniciu a vorbit și cât de nocivi sunt îndulcitorii artificiali, dar și ce ar trebui consumat în locul zahărului, atât de devastator pentru sănătate.
”Zahărul, care poate fi extras brut, care este foarte gustos, vine și o grămadă de nutrienți pe care trestia de zahăr îi are, dar nu se comportă ca și zahărul și atunci oamenii au tendința să nu adopte acea variantă de zahăr brut. Acesta este sănătos. Mare atenție la zahărul brun, să nu fie caramelizat”, a spus
”Îndulcitorii artificiali nu sunt cancerigeni decât prin acumulare”
”Sunt două categorii mari de îndulcitori: naturali și artificiali. Cei naturali: mierea, eritrolul, silitolul, care sunt substanșe pure extrase prin diverse metode și din diverse materii prime. mai avem și îndulcitorii din șteviol, care îndulcesc de până la 200 de ori mai mult decât zahărul și trebuie folosit în cantități mult mai mici”, a explicat Simona Carniciu.
”Îndulcitorii artificiali pot face rău prin acumulare. De exemplu, sunt persoane care beau un anumit tip de băutură închisă la culoare, dar cu 0 zahăr, însă dacă bei foarte multă… Mai bine bei o băutură poate chiar și cu zahăr, și o bei mai rar. Nu trebuie să fim foarte stricți, să spunem mereu nu ai voie, folosește, dar atât timp cât ceea ce folosești, să îți facă și bine, prin frecvența cu care folosești, prin cantități. Îndulcitorii artificiali nu sunt cancerigeni decât prin acumulare, așa cum pot fi nu doar îndulcitorii, ci și mulți alți aditivi alimentari”, a mai spus Simona Carniciu.