Prima pagină » Video » VIDEO EXCLUSIV | Cât câștigă un șofer de la STB în mână, pe lună. Șeful STB: „Au fost și salarii de 8.000 de lei”

VIDEO EXCLUSIV | Cât câștigă un șofer de la STB în mână, pe lună. Șeful STB: „Au fost și salarii de 8.000 de lei”

Adrian Criț, directorul general al STB, a anunțat, luni, în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București” că un angajat al Societății poate câștiga în mână chiar și 8.000 de lei pe lună. Este vorba de salariul de încadrare, plus orele suplimentare, potrivit șefului STB.

„Salariul de încadrare, plus sporurile, ne duceau în ianuarie către un venit net, minim, de 4.350 de lei pentru un conducător de vehicul. Vorbesc de conducători de autobuze, troleibuze, tramvaie.

În condițiile în care se lucrează ore suplimentare, condițiile cresc. Sunt ore plătite dublu, potrivit legislației în vigoare (…) Au fost situații în care s-a ajuns și la 6.000 sau chiar 8.000 de lei pe lună”, a declarat, luni, Adrian Criț, în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București” realizată de jurnalistul Nicolae Oprea.

Întreaga emisiune poate fi urmărită AICI:

 Angajații vor primi 10% în plus la salarii

Șeful STB a mai precizat că angajații Societății vor beneficia de o creștere salarială.

„Am decis, de la anul, din luna februarie, o creștere a salariului de încadrare pentru toți angajații cu 10 %. Totodată, tichetele de masă sunt majorate din luna septembrie a anului curent de la valoarea de 20 de lei pe zi la 30 de lei pe zi”, a mai dezvăluit Adrian Criț în emisiunea „Cu Gândul la București”.

Recomandarea video

Mediafax
Zilele în care nu se fac nunți în 2026 și 2027. Calendar ortodox complet
Digi24
VIDEO De ce s-au bătut două femei la Timișoara: un influencer din campania lui Călin Georgescu, în mijlocul scandalului
Cancan.ro
EXCLUSIV | Imagini SFÂȘIETOARE la mormântul Ștefaniei Szabo, în prag de Crăciun. Omagiul care îți rupe sufletul
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Fără punte: premierul Bolojan elimină o zi liberă
Mediafax
Ce practici au românii de Ignat: Tradiții, credințe și obiceiuri păstrate din vechime
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Consilierul de la Kremlin care a refuzat ordinul lui Putin și a încercat să oprească războiul din Ucraina. Era pregătit să fie împușcat
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
De ce unii specialiști recomandă cafeaua înainte de somn? Explicația biologică, pe înțelesul tuturor