Listarea Hidroelectrica la Bursa de Valori București (BVB) a fost cea mai de succes din Europa și a treia la nivel mondial, așa că beneficiul de imagine a fost unul foarte mare pentru cel mai mare producător român de energie electrică, a spus Karoly Borbely, CEO Hidroelectrica, la emisiunea GÂNDUL GREEN.
Principalul obiectiv al companiei Hidroelectrica este de a maximiza valoarea acțiunilor, dincolo de producția de energie electrică și asigurarea stabilității Sistemului Energetic Național.
“Noi suntem o companie listată, principalul obiectiv al nostru – în afară de faptul că producem energie electrică și asigurăm stabilitatea sistemului energetic național – este acela că trebuie să investim fiecare leu pentru a maximiza acțiunile investitorilor. Anul trecut, prin cea mai de succes listare din Europa și a treia la nivel mondial, Hidroelectrica a ridicat ștacheta foarte sus. Bursa de Valori de la București, astăzi, este una din cele mai urmărite din Europa, pentru că această listare a adus un beneficiu de imagine foarte mare”, a precizat Karoly Borbely.
S-au înființat undeva pe la 100.000 de noi conturi de participanți la piața de capital, oameni care investesc în acțiuni. Randamentul acțiunilor companiei, în primul an de activitate, este impresionant, fiind acțiunea care a adus cel mai bun randament, undeva la 30%.
Pentru a avea rezultate și a menține interesul acționarilor, este nevoie de pricepere în management.
“A ține steagul sus, a ține așteptările acționarilor la un nivel ridicat, poți s-o faci doar dacă livrezi rezultate. Rezultate poți să faci prin investițiile în activitățile core ale companiei, prin diversificarea activității de producție, prin parteneriate cu companii care pot crește valoarea și pot face dezvoltare.
Nu în ultimul rând, o companie listată și o țară ca România, sigură din punct de vedere politic, membră a Uniunii Europene, membră a NATO, cu un sistem, să spunem, de taxare foarte performant în Europa, atrage investitori și oferă siguranță”, a completat CEO-ul Hidroelectrica
Credibilitatea în fața investitorilor este foarte importantă.
”Tot ce am promis înainte de listare facem și îi ținem la curent pe investitori cu toate evoluțiile pe care această companie le face în perioada următoare. Comunicăm permanent planurile pe care le avem. Săptămâna trecută, de exemplu, am avut întâlnirea anuală cu investitorii, la New York, și cu analiștii financiari, și foarte multe întrebări au fost exact în zona aceasta de dezvoltare, de investiții, de maximizare a valorii companiei. Sunt lucruri normale, firești, care trebuie continuate de către toate companiile de stat, pentru că doar astfel devii o companie mult mai puternică și poți să crești valoarea acțiunii, mai ales ale statului, dacă este așa interes”, a opinat Karoly Borbely.
Românii, fie că vorbim de companii, fie de persoane fizice, sunt principalii investitori în acțiunile Hidroelectrica (indice Bursier H2O).
Anul trecut, după ce Fondul Proprietatea și-a vândut acțiunile, participațiile, 70% din cei care au participat la procesul de listare sau cei care au cumpărat acțiuni, 70% dintre ei au fost români, adică persoane fizice pe tranșa de retail și persoanele juridice, adică fondurile de pensii, în cea mai mare parte fonduri de pensii. Asta înseamnă că încrederea cetățenilor români în această companie este foarte mare. Anul trecut, 1,9 miliarde a fost tranșa care s-a vândut pe pe bursă”, a precizat Borbely.
Acționarul majoritar, statul, fără să piardă controlul într-o companie strategică cum este Hidroelectica, fără probleme, ar mai putea să iasă pe piață cu 10-15% din acțiuni, pentru că ”nu se întâmplă absolut nimic”, mai spune Borbely.
Dacă va fi scos pe bursă un nou pachet de acțiuni, ar duce la consolidarea pieței de capital.
“Mai mulți cetățeni români sau fonduri de pensii, care la rândul lor gestionează banii puși deoparte de cetățeni, (n.red. – statul) ar mai putea să mai vândă niște tranșe pe piață și ar fi un lucru extrem de bun. Ar consolida foarte bine piața de capital din România.
Cu aceste investiții și cu această listare, suntem extrem de aproape de a fi upgradați, de la frontier market la emerging market, conform indicilor MSCI de la Morgan Stanley. Ceea ce înseamnă că piața română de capital pe bursa de la București joacă în altă ligă și va putea atrage și alți investitori pentru alte companii, pentru că această cultură de a atrage bani pe piața de capital, bani pentru investiții în companii, asta este o chestiune care deja este din ce în ce mai mult folosită la noi”, a concluzionat Karoly Borbely, CEO Hidroelectrica.
În baza celei mai recente capitalizări bursiere, valoarea companiei este de 57,6 miliarde de lei.
CITEȘTE ȘI:
Panourile solare și sistemele de irigație – Revoluție în SUA și India, VIS în România