VIDEO EXCLUSIV | Karoly Borbely, Hidroelectrica: „Investim continuu în RETEHNOLOGIZARE, modernizare și mentenanță”

Publicat: 16 09. 2024, 14:35
Actualizat: 16 09. 2024, 14:37

Hidroelectrica are o capitalizare de peste 54 de miliarde de lei și, chiar dacă pe bursă a înregistrat o ușoară scădere, rămâne cea mai valoroasă companie românească. Dezvoltarea companiei, așa cum și-a asumat conducerea executivă în programul prezentat investitorilor, se face într-un flux continuu, pe toate palierele – investiții în retehnologizare, modernizare și mentenanță. Toate acestea pe lângă diversificarea producției din surse regenerabile.

Declarațiile au fost făcute Karoly Borbely, CEO Hidroelectrca, în cadrul emisiunii Gândul Green. Investițiile continue pe cele trei paliere – retehnologizare, modernizare și mentenanță – au un scop bine definit în core businessul companiei.

Toate cele trei sunt extrem de importante și ne ajută foarte mult prin faptul duc la creșterea duratei de funcționare a hidroagregatelor. Știm foarte bine că la un anumit număr de mii de ore de funcționare trebuie să faci mentenanță, după care periodic trebuie realizate diverse intervenții, de diverse complexități.

Modernizările și retehnologizarea, la fel, sunt extrem de importante și, în ultimii 10 ani, ne-am confruntat – și asta este și o problemă cu care se confruntă România în zona specifică, de proiecte legate de zona de hidro – cu un vid de companii care pot desfășura lucrări specifice sectorului hidroenergetic”, a declarat Karoly Borbely.

Pentru a evidenția importanța dezvoltării pe orizontală, statul român, pe vremuri, crease un adevărat sistem.

Statul avea o companie mare care producea energie electrică, dar în jurul acelei companii mai erau încă 4, 5, 6 societăți de servicii – una făcea turbogeneratoare, celălaltă făcea activitățile de montaj și de reparații, de service și așa mai departe. Adică era o soluție orizontală care acum este într-o foarte mare suferință”, a explicat șeful Hidroelectrica.

„Iubim foarte mult natura și vrem ca totul să fie green și să fie cât mai ieftin. Vedem că sunt foarte multe miliarde de euro, foarte multe programe finanțate de Comisia Europeană, Ministerul Energiei lansează săptămânal proiecte pentru finanțare, ceea ce este un lucru fantastic și banii trebuie să curgă în economie și să dezvolte sectorul energetic românesc.
Este nevoie de energie în produsă în mod predictibil și vedem că în următoarea perioadă o să înceapă să apară proiectele pe stocare pe baterii sau proiecte care vor finanța producția de energie electrică în bandă”

Karoly Borbely, CEO Hidroelectrica

Investițiile majore în infrastructură

Soluția unui sistem energetic performant nu poate fi dată decât de investiiile majore.

Degeaba avem un sector energetic cu resurse foarte bune dacă în ultimii 15 ani nu s-au adus sau n-au fost conectați la rețeaua de energie electrică megawați serioși care să producă 24 din 24 în bandă și care să poată oricând suplini lipsa temporară a unui producător de energie electrică, cum este, nu știu, Nuclear sau Hidro sau oricare.

Pot apărea, spre exemplu, defecțiuni, lucrări de mentenanță, lucrări de retehnonizare, lipsa de hidraucitate.

Cineva trebuie să să vină să suplinească producția și doar prin investiții majore în infrastructură se pot face aceste lucruri și nu doar de către Hidroelectrica”, a completat Karoly Borbely.

„Este o mare provocare pentru toată țara să absoarbă aceste miliarde de euro în zona de regenerabile, dar paralel cu asta să fie și rețeaua capabilă să preia și să transporte această energie. Pe lângă faptul că producem energie, avem nevoie și de un management energetic la fiecare nivel, fie că vorbim despre despre firme mici și mijlocii sau chiar persoane fizice. Atunci când se creează dezechilibre cu panourile de pe casă, spre exemplu, apar probleme. În vara aceasta au fost niște fenomene interesante, au fost dezechilibre în plus sau dezechilibre în minus, cu prețuri negative sau cu prețuri pozitive”

„Orice investiție pe care o facem trebuie să aducă plusvaloare acționarului”

Cât privește investițiile Hidroelectrica, Karoly Borbely a menționat câteva dintre ele.

Contractul de la Vidraru este în curs de execuție, durează aproximativ 7 ani, se schimbă toate toate hidroagregatele, sistemul SCADA, sistemele de comandă. Este un proiect extrem de interesant, însă vin și următoarele: deja am lansat licitația pentru transformatoarele de la Porție de Fier- sunt șapte transformatoare de mare putere, de 216 MVA.

În plus, avem proiectele de la hidrocentralele de la Arcești, Vaduri și Remeți care se efectuează in-house, cu Hidroserv și UCM Reșița, deci este ceva foarte bun pentru noi”, a adăugat Karoly Borbely.

Karoly Borbely a mai precizat că vor continua proiectele și pentru diversificarea producției din surse regenerabile.

Parteneriatul cu Masdar, în urma căruia vor fi ridicate parcuri eoliene offshore și parcuri solare flotante, acesta continuă.

Parteneriatul cu Masdar merge, dar este un mai pic lent decât ne-am imaginat inițial, din cauza faptului că sunt foarte multe aprobări de luat de către organele corporatiste. În plus, a trebuit clarificat foarte bine modul operațional de lucru, dar este un proiect important care merge înainte”, a precizat Borbely.

„În afară de asta, avem și proiecte pe care le gestionăm singuri, cu specialiștii noștri din companie. Toate acestea au un impact pe partea de inovație și pe partea de indicatori de profitabilitate. Orice investiție pe care o facem trebuie să aducă plusvaloare acționarului, pentru că ne dorim în continuare să creștem și mai sus de evaluarea pe care o avem astăzi pe piață.”

Hidroelectrica SA este cotată la Bursa de Valori București sub simbolul H2O. Acţionarul majoritar al Hidroelectrica este statul român, prin Ministerul Energiei.

  • Compania deţine o capacitate de generare 100% verde de 6.300 MW energie din surse hidro şi 108 MW din surse eoliene, fiind cel mai mare producător de energie electrică al ţării, cu o cotă de piaţă de circa. 30%.
  • Hidroelectrica este lider în rândul furnizorilor de servicii de sistem necesare SEN, cu o cotă de piaţă de aproximativ 70% din serviciul de reglaj secundar şi 60% din serviciul de rezervă terţiară rapidă.

În 2023, Hidroelectrica a plătit acționarilor dividende în valoare de 4.349 milioane de lei.


CITEȘTE ȘI:

Alexandra-Maria Bocșe, despre strategiile naționale pentru COMBATEREA schimbărilor climatice: „Toți suntem implicați în acest proces”

Marcel Ciolacu, despre schimbările climatice: Faptul că avem RESURSE hidrografice uriaşe nu înseamnă că trebuie să le risipim

Care este IMPACTUL extremelor temperaturii asupra populației din Europa și România? Mii de decese pe întregul continent!

Vulcanii europeni, tot mai activi în Islanda și Italia. Motive de ÎNGRIJORARE pentru climă?