Momentul în care o fetiță de 7 ani a fost spulberată, joi, de o mașină, în comuna vasluiana Solești, a fost surprins de camerele de supraveghere din zonă.
Anchetatorii analizează dacă fetița, care se afla pe o trotinetă, a decis singură să traverseze strada, în momentul în care mașina venea din partea stângă, sau a fost încurajată de bunica ei. Femeia a suferit un atac de panică și a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Martorii evenimentului rutier spun că în urma impactului, trotineta pe care fetița o avea asupra ei a fost proiectată la aproximativ 100 de metri de locul accidentului.
La volanul mașinii era o femeie de 68 de ani, care mergea către Vaslui. Acesta fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
La fața locului a ajuns de urgență o ambulanță, iar medicii au cerut ajutorul unui elicopter SMURD când și-au dat seama că fetița are o fractura craniană. Poliția a deschis un dosar penal în acest caz.
„Echipajul ambulanței SMURD tip C1 intervine în localitatea Solești, comuna Solești, la un accident rutier, o fetiță în vârstă de 10 ani fiind găsită în stare foarte gravă. Din primele informații, o fetiță în vârstă de 10 ani, care se afla pe o trotinetă electrică a fost lovită de un autoturism, pe DN24. În acest moment, fetița este intubată și a fost solicitat elicopterul SMURD. Victima este inconștientă, iar din primele informații, a fost diagnosticată cu fractură de craniu”, a anunțat, joi, Bogdan Gheorghiță de la IPJ Vaslui.
Fetița este internată în stare gravă la Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iași, prognosticul fiind unul rezervat, potrivit medicilor care se ocupă de caz.
„Pacienta a venit cu un traumatism cranio-cerebral sever, cu prognostic rezervat, este intubată, ventilată mecanic. Nu are indicaţii pentru intervenție chirurgicală, având în vedere traumatismul şi hemoragia intracerebrală”, a declarat Alina Belu, managerul Spitalului de Copii din Iași.