VIDEO| Momentul în care maşina de poliţie o loveşte mortal pe fetița de 13 ani, surprins de o cameră de supraveghere
This browser does not support the video element.
O maşină de poliţie a lovit, joi, două fetițe care traversau strada pe Bulevardul Laminorului din Sectorul 1 al Capitalei, una dintre ele fiind declarată moartă în urma manevrelor de resuscitare. Oamenii legii au demarat o amplă anchetă pentru a vedea circumstanțele în care s-a produs tragicul accident. Atenţie, imagini cu puternic impact emoţional!
În imaginile surprinse de o cameră de supraveghere din zonă și obținute de Gândul, se poate observa că agentul de poliție care conducea autospeciala circula cu viteză.
Purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei, Diana Sarca, a declarat că polițistul care a lovit fetițele se afla singur în mașină și că este încadrat în instituție din anul 2017. Aceasta a mai spus că nu știe dacă se afla în misiune sau nu și toate detaliile referitoare la acest caz vor fi furnizate după finalizarea anchetei.
Fetița de 13 ani a murit
Una dintre fetițe, în vârstă de 13 ani, a murit, iar cealaltă, în vârstă de 11 ani, a suferit multiple traumatisme și a fost dusă la spital, a declarat pentru Gândul purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov, Daniel Vasile.
„Fetița este conștientă, este cooperantă, are o fractură de gambă. Va rămâne internată pentru tratamentul ortopedic și pentru supraveghere”, a declarat pentru Gândul Raluca Alexandru, purtător de cuvânt al Spitalului Grigore Alexandrescu.
Polițistul care a omorât, joi, o fetiță de 13 ani care traversa strada pe Bulevardul Laminorului din Sectorul 1 al Capitalei, a aprins semnalele luminoase după accident, au declarat surse judiciare pentru Gândul. Între timp, la fața locului a ajuns și un procuror.
Ce spun oamenii legii
În mod oficial, Poliția Capitalei a transmis că autospeciala rula cu semnalele luminoase în funcțiune.
„Astăzi, în jurul orei 13.30, Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București a fost sesizată cu privire la un accident rutier în care a fost implicată o autospecială de poliție, pe raza sectorului 1.Agentul de poliție, aflat la volan, polițist încadrat în anul 2017, a surprins și accidentat două minore ce erau angajate în traversarea străzii.Autospeciala rula cu semnalele luminoase in funcțiune. La fața locului s-au deplasat de urgență echipaje de prim ajutor”, anunță Poliția Capitalei.
Citește și
VIDEO| Două fetițe, spulberate de o maşină de Poliţie în București. Una dintre ele a murit