Zeci de artiști, prieteni și fani și-au luat ADIO de la Gabriel Cotabiță: „Lumea muzicală românească va fi mult mai săracă fără Gabi”
Zeci de oameni, printre care și artiști, și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai apreciați cântăreți din România. Sicriul cu trupul neînsuflețit al muzicianului a fost depus la Capela Cimitirului Bellu din București.
Printre artiștii care au venit să îi aducă un ultim omagiu lui Gabriel Cotabiță s-au numărat Doru Todoruț, Mihai Pocorschi, Ionel Tudor, Dan Bittman, Silvia Dumitrescu, Antonia.
„Am fost extrem de onorat să pot fi prezent și să cânt o melodie la evenimentul lui, atunci când s-a întâmplat o minune și a revenit printre noi și sunt la fel de onorat să pot duce mai departe, așa cum pot fi, în modul în care pot eu cel mai bine, să duc mai departe nu vocea lui, în interpretarea lui, ci o parte din sufletul lui, pe care l-a lăsat și l-a pus în piesele pe care le-au creat și le-au compus împreună. Va rămâne mereu în sufletul meu ca un reper al muzicii ușoare românești, al interpretării vocale și al omului pe care l-am cunoscut atât de aproape. Chiar avem o piesă pe care am compus-o împreună, acum un an și ceva, și n-am mai reușit să o punem în practică din mai multe motive, însă o voi finaliza și o voi trimite familiei lui cu cea mai mare plăcere”, a spus Doru Todoruț.
„Lumea muzicală românească va fi mult mai săracă fără Gabi”
Mihai Pocorschi a mărturisit că Gabriel Cotabiță i-a fost ca un frate.
„Sunt zeci de mii de kilometri pe care i-am făcut împreună și sunt camere de hotel pe care câteodată le-am împărțit când bugetul nu ne permitea să avem fiecare cameră. Eu cred din toată inima că vocea lui Gabi a fost unită în muzica românească și poate nu numai românească, dar nu știau alții de noi, vorbesc de cei de afară. O vocea absolut specială și când spun specială o spun după ce am lucrat probabil vreo 35 spre 40 de cântece care în mare parte sunt scrise de mine, dar care au fost înnobilate de vocea lui.
Din punct de vedere tehnic era o voce absolut cuprinzătoare, iar din punct de vedere interpretativ el a fost ceea ce se numește un interpret adevărat, în sensul că înnobila cântecul. Am lucrat mult împreună, undeva la granița între frate, pe care nu l-am avut, și prieten foarte bun. Lumea muzicală românească va fi mult mai săracă fără Gabi”, a mărturisit Mihai Pocorschi.
„Am reușit ca în muzica pop românească să avem foarte multe șlagăre. Mi-e greu să vorbesc la trecut de Gabriel Cotabiță. A trecut în anul 2015 prin foarte multe evenimente urâte din punct de vedere al sănătății. Acum, cred că este mult mai liniștit și de acolo, de sus, o să ne transmită, în continuare, mesajele lui”, a zis Ionel Tudor.
Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani
Celebrul cântăreț Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook.
Am lansat împreună cu Joey de Alvaré primul CD din România! Am făcut lucruri frumoase împreună, lucruri care nu se pot uita! Am împărțit multe momente ale vieții și carierei noastre împreună!…Te vom păstra mereu în inimile noastre! Dumnezeu să te odihnească în pace și lumină!”, a scris Ionel Tudor pe Facebook.
CITEȘTE ȘI: