SONDAJ. A procedat corect Traian Băsescu făcând publică înregistrarea consultărilor de la Cotroceni?
„Ne-am certat!”, a declarat agenției Mediafax premierul Victor Ponta, imediat după ieșirea de la discuția cu președintele Traian Băsescu pe tema reducerii CAS. Într-o conferință de presă, președintele l-a contrazis însă: „E interesant cum poate să mintă”. Și, ca probă, s-a declarat dispus să scoată stenograma: „Spune că discuțiile au fost foarte nepoliticoase, foarte dure. E interesant cum poate să mintă. O să fie prima dată când fac publice înregistrările discuției”, a avertizat el.
Duă ore mai târziu, Președinția trimitea jurnaliștrilor acreditați conținutul discuției. Chiar dacă vorbește de o premieră, Băsescu a creat un precedent în acest sens, în martie 2012, când a publicat stenograma consultărilor cu partidele după demisia lui Emil Boc, moment în care i-a oferit funcția de premier prima dată lui Victor Ponta.A fost însă, într-adevăr, prima dată când o întâlnire care se înregistrează în mod curent, cu știrea tuturor participanților, pentru arhivă, este făcută publică în format audio-video.
Credeți că a procedat corect președintele Traian Băsescu dând publicității filmul discuțiilor cu premierul Victor Ponta și ministrul Finanțelor, Ioana Petrescu? Votați cu DA sau NU în sondajul de mai jos.