SONDAJ. Care a fost cel mai bun președinte al României?
Nicolae Ceaușescu a fost primul președinte al României, ales în 1974. După ce a fost Secretar general al Partidului Comunist Român timp de 24 de ani, funcția de președinte a fost nou-înființată. Pe 25 decembrie, în urma căderii regimului comunist,el și soția sa, Elena Ceaușescu, au fost executați la doar câteva minute după pronunțarea sentinței.
Primele alegeri libere au avut loc în 1990, după Revoluția din 1989. Deși a venit tot din rândul PCR, Ion Iliescu a fost una dintre principalele figuri în timpul revoluției din 1989 și a fost ales primul președinte al României post-comuniste, fiind în fruntea Frontului Sălvării Naționale.
După șase ani de mandat, la Cotroceni i-a urmat Emil Constantinescu, în perioada 1996-2000, când Convenția Democratică Română a câștigat alegerile. Deși a condus țara timp de doar patru ani, Constantinescu a fost cel care a dat startul la negocieri pentru aderarea la NATO și UE.
În 2000, Ion Iliescu a câștigat din nou președinția României, rămânând la Cotroceni încă patru ani. În timpul mandatului său, România a urmat pașii făcuți de Emil Constantinescu și a aderat la NATO și a finalizat negocierile pentru aderarea la UE.
După alegerile din 2004, Traian Băsescu a ajuns la Cotroceni, în urma înfrângerii lui Adrian Năstase, candidatul PSD de atunci. În 2009, a câștigat din nou funcția supremă în stat, reușind să-l devanseze pe Mircea Geoană cu doar 70.148 de voturi. Două mandate, zece ani, două suspendări și numeroase scandaluri, așa poate fi rezumată perioada de președinție. În plus, pe fondul crizei fianciare din 2009, a măsurilor de austeritate luate de Guvernul Boc și asumate de el, Traian Băsescu a pierdut o mare parte din electorat.
Care credeți că a fost cel mai bun președinte al României?