Prima pagină » Votează » SONDAJ. Câtă încredere mai aveți în Traian Băsescu?

SONDAJ. Câtă încredere mai aveți în Traian Băsescu?

SONDAJ. Câtă încredere mai aveți în Traian Băsescu?
Câtă încredere mai aveți în Traian Băsescu? Foarte multă, Multă, Foarte puțină, Deloc

Activitatea lui Traian Băsescu era văzută de 2% dintre respondeții unui sondaj IRES, realizat în perioada 18 – 19 decembrie, drept un eveniment negativ din perspectiva vieții politice a anului 2014. 

Au urmat două luni în care aparițiile publice ale lui Traian Băsescu au fost rare, comparativ cu perioada în care era la Palatul Cotroceni. Președintele a subliniat că va ieși să-și apere mandatul, deoarece au apărut multe contestări ale activității sale în fruntea statului.

Președintele Traian Băsescu le-a luat apărarea în aparițiile publice fratelui său, Mircea Băsescu, dar și fostului ministru al Dezvoltării, Elena Udrea. Totodată, fostul șef al statului a participat la Congresul PMP, declarându-se un partener al acestui partid politic. 

În mai multe rânduri, în timpul campaniei prezidențiale, Victor Ponta a afirmat că Traian Băsescu va ajunge la pușcărie. Între premier și fostul președinte au existat o serie de șicane pe tema vilei de protocol care i-a fost repartizată lui Băsescu. 

Chiar dacă nu s-a înscris în PMP, fostul președinte continuă să se manifeste ca un politician activ, vocea sa fiind extrem de critică la adresa guvernului Ponta. 

Recomandarea video

Mediafax
Ce se întâmplă la Serviciul Român de Informații? Dan: Orice derapaj al Serviciului îmi revine mie
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu de la malul mării a fost VANDALIZATĂ! Misterul moștenirii fostei ministrese se adâncește!
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
De ce am primit din partea SUA mesajul „să vă apere francezii”. Expert: „În aceste condiții, nu este surprinzător”
Mediafax
Ce taxe vor plăti bucureștenii din 2026? Proiect PMB: impozite pe locuințe, mașini și terenuri
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
Un nou virus se răspândește rapid în România, după apariția leprei la Cluj! Peste 3.000 de cazuri au fost confirmate în decembrie 2025
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
Reacția Kremlinului după ce șeful NATO a avertizat că Rusia ar putea ataca statele membre