SONDAJ Gândul. Monarhie constituțională sau republică?

SONDAJ Gândul. Monarhie constituțională sau republică?
Publicat: 12/05/2014, 16:13
Actualizat: 02/09/2019, 22:23

Peste 1.000 de persoane au participat sâmbătă la un marș regal în București, Cluj, Timișoara și Craiova. Ei au cerut o Constituție monarhică și reinstaurarea monarhiei ca soluție pentru România.

Președintele Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei (ANRM) Cluj, Mircea Miron, a declarat că un rege, față de oricare președinte, poate să unească un popor, să adune oamenii unul lângă altul, acest lucru fiind cel mai important.

„Cerem Parlamentului să formeze o Adunare Constituantă care să voteze un proiect de Constituție monarhică. Istoria ne-a dovedit că cea mai bună perioadă a României a fost cea a monarhiei constituționale. Numai cu un regim monarhic reinstaurat, România copiilor noștri are șansa să poată fi guvernată pe principiile dreptății și echității”, a spus Miron, citat de Mediafax.

Statul care astăzi se numește România s-a format și și-a început dezvoltarea în monarhie. Venirea comunismului a întrerupt, însă, tradiția monarhică. O revenire la Constituția din 1923 ar revoluționa întreg sistemul politic românesc și instituțional. Potrivit articolului 152 al actualei constituții, „dispozițiile privind caracterul național, independent, unitar și indivizibil, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, pluralismul politic și limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii”.

În acest context, gândul vă invintă să vă spuneți părerea într-un nou sondaj. Credeți că România ar trebui să rămână în continuare republică sau ar trebui reintrodusă monarhia constituțională suprimată de comuniști?

Pro Monarhie Constituțională:

– Existența unui rege ar elimina îndatoririle electorale și clientelismul pe care un președinte le-ar face în perioada alegerilor;

– Existența unui arbitru în stat, regele fiind deasupra partidelor și a politicii;

– Îmbunătățirea imaginii autorităților prin faptul că pe tron va ajunge și un monarh care va fi pregătit de mic.

Pro Republică:

– Președinte ales de către populație pentru maximum două mandate, eliminând în acest fel criteriul ereditar al monarhiei care ar putea aduce la tron personaje precum regele Carol al II-lea, care a produs și instabilitate;

– Un sistem modern de guvernare;

– Revenirea la monarhia constituțională ar produce dezechilibre instituționale

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Trebuie să-l oprim pe prostul ăsta”: Reacțiile campionilor mondiali de box după meciul dintre Mike...
Interpretul de muzică populară, Igor Cuciuc, și-a pierdut singurul copil! Andreea a căzut secerată la...
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu, apariție incendiară!
Povestea tânărului care a ajuns milionar la 24 de ani. De ce a ales să...
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea...
Scandal după moartea lui Prigoană. Bahmuțeanu îi cere ajutorul lui Ciolacu pentru a-și recupera copiii:...
Un semnal din spațiu care simulează un mesaj de la extratereștri a fost descifrat după...
Regina Întunericului rupe tăcerea, la o zi după înmormântarea secretă a lui Prigoană: 'Nu și-a...
Nu mai cumpăra ACESTE 7 alimente congelate. Se găsesc în toate supermarketurile din România! Ce...
Doi tineri, de 17 şi 21 de ani, au murit carbonizaţi în maşina care a...
Cine e, de fapt, polițistul spânzurat în Valea Nucarilor: Era îmbrăcat în haine civile, nu...
A murit Elena Caragiu, fosta soție a lui Toma Caragiu. După pierderea soțului în cutremurul...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Ce fel de dubă poți să conduci cu permis Categoria B?
Mike Tyson după meciul cu Jake Paul: Nu regret că am urcat în ring pentru...
Trăsătura SURPRINZĂTOARE pe care o au toți CÂINII inteligenți!
Marea actriță a României a MURIT. Viața sa, un adevărat film: Fie iertată și neuitată!
Klaus Iohannis, pe final de mandat. Se laudă că nu a avut concediu
UEFA a luat prima decizie dupe ce Kosovo a abandonat meciul cu România. De ce...
Văduva lui Silviu Prigoană, declarații bombă după decesul omului de afaceri
VIDEO S-a lăsat Silviu Prigoană influențat de soțiile pe care le-a avut, de-a lungul timpului?...
Andreea Bănică, aspru criticată pentru o ținută provocatoare! Delia intervine în scandal: ”M-a șocat să...
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că...
Mary Seacole, îngerul din războiul Crimeii