SONDAJ. Sunteți de acord cu grațierea lui Gică Popescu?

Publicat: 13 05. 2014, 15:22
Actualizat: 02 02. 2019, 10:35

Fostul fotbalist Gică Popescu ispăștește în prezent o pedeapsă de trei ani de închisoare primită în Dosarul Transferurilor. Alături de el au fost condamnați și George Copos , MM Stoica, Cristian Borceai, Ioan Becali, Victor Becali, Jean Pădureanu și Gigi Nețoiu.

Ce conține „Dosarul Transferurilor”

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție i-au trimis în judecată, în 2 octombrie 2008, pe Gheorghe Copos, Ioan Becali, Victor Becali, Mihai Stoica, Jean Pădureanu, Gheorghe Popescu, Gheorghe Nețoiu și Cristian Borcea, în legătură cu efectuarea de tranzacții ilegale la transferurile unor fotbaliști către cluburi din străinătate, ceea ce a produs un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului și de peste 10 milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal.

 

 

 

În rechizitoriul DNA sunt prezentate 12 transferuri ale unor fotbaliști români efectuate de la cluburile Dinamo București, Rapid București, Gloria Bistrița și Oțelul Galați către cluburi din străinătate, în perioada 1999-2005.

Care sunt transferurile cercetate de procurori

Este vorba despre transferurile jucătorilor Cristian Dulca – realizat în ianuarie 1999, de la clubul de fotbal Rapid București la clubul sud-coreean Pohang Steelers, Iulian Arhire – de la clubul Oțelul Galați la Pohang Steelers, realizat în martie 1999, Cosmin Contra – de la Dinamo la Deportivo Alaves, realizat în iunie 1999, Ionel Ganea – de la clubul de fotbal Gloria Bistrița la VfB Stuttgart, din iulie 1999, Paul Codrea – de la Dinamo București (împrumutat la FC Argeș Dacia Pitești) la Genoa Cricket and Spa din Italia, realizat în ianuarie 2001, Florin Cernat – din februarie 2001, de la Dinamo București la Dinamo Kiev din Ucraina, Bogdan Mara – din iulie 2001, de la Dinamo București la Deportivo Alaves, Nicolae Mitea – din august 2003, de la Dinamo la Ajax Amsterdam, Lucian Sânmărtean – din august 2003, de la Gloria Bistrița la Panathinaikos Atena, Florin Bratu – din septembrie 2003, de la Rapid București la Galatasaray Istanbul, Dan Alexa – de la Dinamo București la Guoan Beijing, în Republica Populară Chineză, realizat în luna iunie 2004 și Adrian Mihalcea – din iulie 2005, de la Dinamo București, la Chunnam Dragons din Coreea de Sud