2024, anul cu cel mai extins cod roșu de CANICULĂ, din istoria României. Elena Mateescu: „Posibil să devină tipare de vreme normală”

Publicat: 11/09/2024, 21:25
Actualizat: 11/09/2024, 21:29

14 coduri roșii au fost emise în acest an, în această perioadă, de Administrația Națională de Meteorologie pentru caniculă. Este cel mai mare număr de avertizări de acest tip emis pentru această perioadă.

„O caracteristică a acestei veri, clar, pe care noi tot am evidențiat-o cu fiecare ocazie, a fost aceea că a început destul de repede, cu temperaturi ridicate, chiar de la începutul lunii iunie, din primele zile ale lunii iunie și a continuat astfel pe toată durata verii.”, a menționat Florinela Georgescu, director de prognoză ANM.

Verile au devenit tocmai calde. În ultimii ani, ne uităm în topul celor mai calde luni. Practic, de la un an altul, temperatura medie a verii crește.

Conform datelor de la ANM, 2023 a avut deja șapte luni cu cele mai mari abateri termice, iar 2024 toate lunile, până acum. Anul a început cu în februarie, care a bătut din start toate recordurile de temperatură de până acum.

Iarna cea mai călduroasă 2023-2024, cu luna februarie cea mai caldă lună, atât pentru o lună februarie, o lună de iarnă autentică în țara noastră, cât și comparativ cu celelalte luni ale anului, având în vedere abaterea termică pozitivă de 7°C pentru o lună februarie față de media multianuală, trei luni la rând care să depășească recordurile, este ceva fără precedent.

Odată cu încălzirea globală și avertizările meteorologilor au crescut. Între 2018 și 2020 nu a existat niciun cod roșu de caniculă. Din vara lui 2021, numărul acestora a crescut de la an la an. În 2023 aveam două coduri roșii, iar în 2024 s-au înregistrat deja 14. Mai mult, anul acesta am avut și cel mai lung cod roșu din istorie,

„În luna lui Cuptor. Ne amintim șase zile consecutive în care temperaturile au depășit 39-40° acesta fiind și cel mai extins cod ca arie la nivel național din istorie.”, a declarat Elena Mateescu, director ANM.

Din 1900 până acum, temperaturile au tot crescut. După anii 2000, abaterile termice pozitive au devenit o constantă. Am ajuns ca la nivelul lui 2023 să avem o abatere anuală medie de plus 2,33°C.

„Dacă în ultimii 13 ani fiecare an a doborât recordurile înregistrate în anii anterior, cu siguranță și în viitor trebuie să anticipăm aceste schimbări și că e posibil, dacă acum le încadrăm ca tipare de vreme extremă, în 2030 – 2050 să devină tipare de vreme normală.” a precizat Elena Mateescu, director ANM.

Citește și:

Ce SALARII au Elena Mateescu și Florinela Georgescu, directoarele ANM. Veniturile expertelor nu sunt deloc de neglijat

Avertizare ANM. Vremea se schimbă brusc în toată țara

Avertizare de FURTUNI puternice în mai multe județe din nordul țării. Cluj-Napoca a fost inundat, iar județul Bistrița-Năsăud a fost lovit de grindină

Ruxandra Radulescu
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, și-a început cariera în funcția de redactor la MEDIAFAX și Antena 3. A evoluat mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Primele declarații ale lui Alfred Bulai privind acuzațiile de agresiune sexuală. Cum s-a apărat...
EXCLUSIV | Cine este noul ”Burlac”? Am aflat toate detaliile show-ului: ”S-au înscris la casting...
FOTO. Zeița de la Montreal, în costum de baie, la 62 de ani. Cum arată...
Prețurile din București și Cluj îi surprind pe străinii stabiliți în România: „Cumpărăturile de aici...
Mama lui Gabriel Vasiliu rupe tăcerea, după ce nora ei a fost ucisă în Olanda!...
Cum au „citit” experții limbajul corpului în timpul dezbaterii Harris-Trump. Ce mesaje au transmis cei...
Filmul crimelor din Constanța a fost realizat de anchetatori. Detalii macabre oferite de Șacalul: cu...
Pelinel, mai sexy la 43 de ani! Soția lui Borcea se menține într-o formă de...
Ciclonul a lovit din nou pe litoral. Localnicii din Vama Veche s-au temut de un...
„Patru cuie cu patru scânduri" Primele declarații ale Șacalului sunt terifiante! Filmul tragediei pas cu...
Tragedie în Buzău: Un bărbat de 65 de ani a fost găsit mort într-o locuință...
A murit maestrul naiului din România! Artistul s-a stins din viață după ce a făcut...
La ce temperatură trebuie schimbate anvelopele de vară cu cele de iarnă
Germania extinde controalele la toate graniţele terestre. Ce trebuie să ştie călătorii români
Ce s-a întâmplat înainte? Momentul în care primul avion lovește pe 11 septembrie
Simona Halep, în culmea fericirii. Imaginea postată de sportivă: ,,Împlinită ești”(FOTO)
Pensiile recalculate greșit. Se mai dau banii? Anunțul oficial
Asia Express, sezonul 7. Reacția lui Victor Slav și a iubitei lui după ce au...
Ea este Denisa, românca stewardesă găsită moartă într-un apartament din Japonia. Avea doar 30 de...
VIDEO Ar mai îmbrăca Oana Niculescu Mizil rochia de mireasă pentru a doua oară? „Sunt...
Motivul pentru care actorii de la Bollywood au refuzat să joace în filmul "Phir Milenge"....
BANCUL ZILEI. Bulă vorbește la telefon cu soția: - Acum sunt în pat cu o...
Astronomii au observat în detaliu fără precedent bulele de gaz de pe suprafața unei stele,...