ALERTĂ meteo în București: ANM anunță furtuni puternice și scăderea temperaturilor!
Locuitorii Capitalei vor experimenta o schimbare bruscă a vremii, conform prognozei speciale emise de Administrația Națională de Meteorologie.
ANM spune că vremea se va schimba în intervalul marți – joi, 29 august.
Când scăpăm de caniculă
Astfel, de marți până miercuri, 28 august, valul de căldură se va diminua, iar gradul de instabilitate atmosferică va fi în creștere.
În acest interval de timp, cerul va fi variabil, cu înnorări după-amiaza, dar mai ales spre orele serii și noaptea, când vor fi averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului.
Temperatura maximă se va situa în jurul a 34 de grade, disconfortul termic urmând a se menține ridicat, cu un indice temperatură-umezeală (ITU) ce va atinge pragul critic de 80 de unități, iar minima termică va fi de 18…20 de grade.
Începând de miercuri, până joi dimineață, 29 august, vremea va fi în general instabilă. Cerul va fi temporar noros și vor fi perioade cu averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat.
Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 29 de grade, iar cea minimă va fi de 17…19 grade.
Furtuni puternice și în alte zone din țară
România se confruntă cu fenomene meteorologice extreme în următoarele zile, mai avertizează specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie, care au emis mai multe avertizări de cod galben pentru valul de căldură și instabilitate atmosferică.
Începând de marți, ora 10.00, până miercuri la ora 3.00, în Transilvania, la munte, în cea mai mare parte a Moldovei și nordul Munteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului (rafale în general de 50…60 km/h).
Pe alocuri vor fi vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.
Astfel de fenomene vor fi pe alocuri și în celelalte zone.
De asemenea, marți, valul de căldură va persista în Crișana, nordul Banatului, sudul Olteniei, sud-vestul și centrul Munteniei, unde local va fi caniculă, iar disconfortul termic ridicat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi în general de 34…35 de grade.
Miercuri, valul de căldură va persista în nordul Banatului și în Crișana, unde local va fi caniculă, iar disconfortul termic ridicat.
Temperaturile maxime vor fi în general de 34…35 de grade.
Pe parcursul zilelor de miercuri și de joi, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în regiunile estice și sud-estice.
CITEȘTE ȘI:
Prognoza ANM pentru septembrie 2024. Toamnă cu temperaturi mai ridicate decât media perioadei
Meteorologii anunță o TOAMNĂ călduroasă. Temperaturi mai ridicate decât cele specifice