Alertă meteorologică. Locul în care temperaturile au crescut cu 50 de grade Celsius față de anul trecut

Publicat: 09 08. 2024, 17:53
Actualizat: 09 08. 2024, 17:54

La Polul Sud, s-au înregistrat temperaturi cu 50 grade Clesius mai ridicate decât anul trecut. 

Potrivit experților ruși de la stația meteorologică și centrul de cercetare Vostok, 6 august 2024 fost o zi „neobișnuit” de caldă față de temperatura înregistrată pe 6 august 2023.

Temperatură record în Antarctica

Stația construită în vremea Uniuni Sovietice în Antarctica a arătat că a fost mai cald cu 50 grade Celsius decât în aceeași zi a anului trecut, potrivit Daily Star. S-a înregistrat totuși o temperatură friguroasă de -34,2 C, dar pentru oamenii de știință este o veste alarmantă.

Afirmația a fost făcută de Alexander Makrov, directorul Institutului de Cercetare Arctică și Antarctică, potrivit agenției de știri rusești Moskovskij Komsomolets.

„Exploratorii ruși lucrează tot anul la stația Vostok de aproape șapte decenii. Ei au înregistrat cele mai extreme condiții climatice”, a declarat el.

Se topește Antarctica de la încălzirea globală?

Antarctica rămâne continentul cu cele mai scăzute temperaturi și este acoperită de un strat gros de gheață pentru încă sute de ani de acum înainte.

„Următoarea zi după înregistrarera recordului. pe 7 august, la stația Vostok a devenit mai frig, temperaturile ajungând la -48,8 grade”, a transmis Alexander Makrov.

Stația Vostok a raportat cea mai scăzută temperatură înregistrată vreodată pe Pământ în 1983, când s-a înregistrat temperatura de  -89,2 grade Celsius. Uniunea Sovietică a construit stația de cercetare Vostok în 1957, la  Polul Sud.

Aproape toți gheţarii lumii se topesc într-un ritm accelerat

Folosind imagini de înaltă rezoluţie capturate de sateliţii NASA între 2000 şi 2019, oamenii de ştiinţă au descoperit că gheţarii, fără cei din Groenlanda şi Antarctica, care au fost excluse din studiu, au pierdut în medie 267 gigatone de gheaţă pe an, relatează The Guardian. În plus, s-a descoperit că topirea masei gheţarilor s-a accelerat.

Gheţarii au pierdut anual 227 de gigatone de gheaţă în perioada 2000-2004, dar aceasta a crescut până la o medie de 298 de gigatone după 2015. Topirea a avut un impact semnificativ asupra nivelului mării care a crescut cu aproximativ 0,74 milimetri pe an, adică 21% din creşterea globală a nivelului mării observată în această perioadă.

Gheţarii tind să aibă un răspuns mai rapid la schimbările climatice în comparaţie cu straturile de gheaţă din Groenlanda şi Antarctica.

Citește și: Aproape toți gheţarii lumii se topesc într-un ritm accelerat (STUDIU)