ANM anunță PLOI și vreme rece în următoarele trei zile. Cod GALBEN de ninsoare în mai multe zone

Publicat: 28 11. 2024, 15:39
Actualizat: 28 11. 2024, 15:40

Experții Administraţiei Naţionale de Meteorologie anunță un sfârșit de săptămână relativ rece, cu precipitații și vânt slab, iar temperaturile nu vor depăși 7-8 grade.

În intervalul 28 noiembrie, ora 22 – 30 noiembrie, ora 18 vor avea loc precipitații moderate cantitativ, izolat polei, ninsori la munte și strat de zăpadă, intensificări ale vântului
În intervalul menționat, temporar vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării, în extindere dinspre vest și nord-vest.

Vor fi mai ales ploi, iar în Transilvania și Moldova, în seara zilei de vineri (29 noiembrie) și pe parcursul nopții de vineri spre sâmbătă (29/30 noiembrie), local și ninsori sau lapoviță. Izolat se va depune polei. La munte treptat vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă.

Se vor acumula cantități de precipitații în general de 10…20 l/mp, iar cu precădere la munte și în sud, pe arii restrânse, peste 25…30 l/mp.
Local și temporar vor fi intensificări ale vântului în zona montană înaltă, cu viteze de până la 40…60 km/h.

Cod Galben de ninsoare

În intervalul 29 noiembrie, ora 10 – 30 noiembrie, ora 10, în Carpații Meridionali și Carpații Orientali va ninge, iar stratul de zăpadă va fi unul consistent. Temporar vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare. Cantitățile de apă vor fi de 15…20 l/mp și se va depune strat de zăpadă local consistent, în general de 15…20 cm.

Vremea în următoarele trei zile

În intervalul 28.11.2024, ora 22:00 – 29.11.2024, ora 08:00, cerul va fi mai mult noros și este posibil să se formeze ceață. Vântul va sufla în general slab, iar temperatura minimă va fi de 0…2 grade.

În intervalul 29.11.2024, ora 08:00 – 30.11.2024, ora 08:00, vremea va fi în general închisă, iar valorile termice vor fi apropiate de normele perioadei. Dimineața va fi ceață, iar mai ales în a doua parte a zilei și noaptea temporar va ploua moderat cantitativ. Vântul va sufla slab și moderat.
Temperatura maximă va fi de 7…8 grade, iar cea minimă se va situa în jurul a 4 grade.

În intervalul 30.11.2024 ora 08:00 – 30.11.2024, ora 18:00, vremea va fi predominant închisă și trecător vor fi ploi slabe sau burniță. Vântul va avea intensificări, cu rafale de 40…45 km/h. Temperatura maximă va fi de 7…8 grade.

Sâmbătă (30 noiembrie), vântul se va intensifica în sud-vest și sud, unde vor fi viteze de 45…55 km/h, iar la altitudini mari în Carpații Meridionali și în Munții Banatului rafalele vor depăși 80…90 km/h, viscolind ninsoarea și spulberând zăpada.