ANM anunță starea vremii pentru ziua Sfântului Nicolae: Unde ar putea ninge ca-n povești

Publicat: 02 12. 2024, 16:42
Actualizat: 02 12. 2024, 18:46

A fost publicată prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) pentru următoarele 7 zile. 

Iată unde ar putea ninge vineri,  pe 6 decembrie,  de sărbătoarea Sfântului Moș Nicolae, potrivit prognozei meteo pentru următoarea săptămână. 

ANM: Ar putea ninge pe 6 decembrie

Vremea va fi în continuare rece. Sunt semnalate precipitații în toate regiunile; vor fi ploi și lapoviță. Pe alocuri,  vor fi și ninsori de dimineață în nord-nord-est și zonele deluroase. În zona montană înaltă vor predomina ninsorile. Pe arii restrânse, va fi ceață.

În mai multe zone se va depune un strat de polei.  Vântul va sufla slab până la moderat, cu ușoare intensificări la munte.  Temperaturile maxime se vor încadra în general între 0 și 7 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -3 și 3 grade, mai scăzute în depresiunile Carpaților Orientali și mai ridicate pe litoral.

În București vor fi precipitații slabe, sub formă de ploaie.  Sunt prognozate pentru dimineață lapoviță și chiar ninsoare (mici fulguieli). Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 4-5 grade, iar cea minimă de 1-2 grade.


Sursa Foto: Shutterstock

Citește și: Accuweather face anunțul surprinzător despre cum va fi vremea în România. Ce ne așteaptă în decembrie 2024, de fapt