ANM anunță vreme neobișnuită în februarie 2024. Temperaturi la extreme în următoarele săptămâni
Administrația Națională de Meteorologie a transmis prognoza actualizată pentru perioada 5 februarie – 4 martie.
Astfel, potrivit prognozei publicate de Administraţia Naţională de Meteorologie, vor urma zile cu temperaturi extrem de scăzute, dar și maxime termice neobişnuite pentru această perioadă.
ANM, prognoză pentru perioada 5-12 februarie
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile extracarpatice.
Regimul pluviometric va fi local excedentar în extremitatea de nord a țării, iar în rest va fi în general deficitar.
ANM, prognoză pentru perioada 12-19 februarie
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile sud- estice.
Cantitățile de precipitații vor excedentare la nivelul întregii țări, dar mai ales în zona Carpaților Meridionali.
ANM, prognoză pentru perioada 19-26 februarie
Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.
Cantitățile de precipitații vor avea o tendință ușor excedentară în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile vestice și nord-vestice.
ANM, prognoză pentru perioada 26 februarie-4 martie
Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
Cantitățile de precipitații vor fi ușor excedentare în majoritatea regiunilor.
ANM anunță „geruri aspre”
Temperatura minimă absolută a lunii februarie, în România, este de minus 38 de grade Celsius, în timp ce maxima absolută a lunii este de 26 de grade Celsius.
„Deşi ne apropiem de echinocţiul de primăvară şi ziua creşte, iar temperatura aerului înregistrează o uşoară creştere, totuşi advecţiile maselor de aer rece din nordul, nord-estul şi nord-vestul continentului european şi staţionarea lor determină, de cele mai multe ori, ca temperaturile să fie la fel de scăzute ca în prima lună a anului şi gerurile să fie la fel de aspre”, se arată în analiza ANM.
Din datele înregistrate în perioada 1961-2023 la staţiile meteorologice din reţeaua Administraţiei Naţionale de Meteorologie se constată că, în luna februarie, valorile temperaturii medii ale aerului sunt pozitive în zone din sudul ţării (în Oltenia, în cea mai mare parte a Munteniei, în Dobrogea şi Delta Dunării), precum şi în zonele de câmpie din vestul ţării şi variază, în general, între zero şi două grade Celsius.
Izolat, în zona sudică a litoralului şi pe suprafeţe reduse din sud-vestul ţării, valorile medii de temperatură depăşesc 2 grade.
În Transilvania şi Moldova, acestea se situează între minus două şi 0 grade Celsius, coborând, în zona deluroasă şi subcarpatică, uneori, până la minus 4 grade.
Pe culmile joase ale Carpaţilor precum şi în depresiunile din estul Transilvaniei, temperatura medie a aerului are valori cuprinse între minus 6 şi minus 4 grade Celsius.
La altitudini de peste 1500 de metri, în Carpaţii Orientali, dar şi în masivele din Carpaţii Meridionali, valorile scad până la -8 grade Celsius şi izolat, sub această limită, spun specialiştii ANM.
-38 de grade în februarie
Temperatura minimă absolută a lunii februarie, în România, este minus 38 de grade Celsius şi a fost înregistrată în data de 10 februarie 1929, la staţia meteorologică Vf. Omu.
Tot în acelaşi an, în perioada 9-11 februarie, s-au înregistrat minime absolute la 24 de staţii meteorologice, dintre care amintim: minus 35 de grade la Joseni (cu denumirea de Gheorghieni, în anul 1929) şi minus 33,8 grade la Predeal.
La Bucureşti, minima absolută este de minus 30,2 grade Celsius, înregistrată în 6 februarie 1954, la staţia meteorologică Bucureşti-Afumaţi.
La staţiile meteorologice Bucureşti-Băneasa şi Bucureşti-Filaret, temperatura minimă absolută este minus 29 grade Celsius şi respectiv -24,2 grade Celsius, ambele valori fiind înregistrate în data de 10 februarie 1929.
Potrivit sursei citate, în luna februarie, valori ale temperaturii minime a aerului foarte scăzute s-au înregistrat, cu precădere, în anii: 1929, 1954, 1985 şi 2012. Anul 1954 s-a remarcat nu numai prin temperaturi minime foarte scăzute, ci şi prin căderi masive de zăpadă şi viscole ce au afectat mai ales jumătatea de sud a ţării.
În topul anilor cu cele mai reci luni februarie se află: 1965, 1976, 1985, 2003 şi 2012.
Maxima lunii februarie, 26 de grade
Pe de altă parte, temperatura maximă absolută a lunii februarie în România este 26 de grade Celsius, înregistrată la Medgidia, în 27 februarie 1995, şi la Pătârlagele, în 16 februarie 2016.
În Capitală, temperatura maximă absolută este de 25,7 grade Celsius, consemnată la staţia meteorologică Bucureşti-Filaret, în data de 16 februarie 2016.
La staţiile meteorologice Bucureşti-Afumaţi şi Bucureşti-Băneasa, temperatura maximă absolută este 24,7 grade Celsius şi 24,1 grade, ambele valori fiind înregistrate în data de 16 februarie 2016.
Ani în care s-au înregistrat temperaturi maxime ridicate (peste 19 grade Celsius), neobişnuite pentru luna februarie, au fost 1990, 1994, 1995 şi 2016. În topul anilor cu cele mai calde luni februarie se află: 1966, 1977, 1995, 2002 şi 2016.
În ceea ce priveşte regimul precipitaţiilor din februarie, acesta este destul de apropiat de cel din luna ianuarie.
Din datele înregistrate în perioada 1961-2023 la staţiile meteorologice din reţeaua ANM se constată că, în luna februarie, cele mai mici cantităţi de precipitaţii, cuprinse între 20 şi 30 mm, sunt caracteristice Moldovei, Bărăganului şi Dobrogei precum şi Podişului Transilvaniei.