ANM: Cod roșu de caniculă în cinci județe din țară. Temperaturile vor ajunge până la 42 de grade Celsius
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis sâmbătă mai multe avertizări meteo de caniculă, valabile în aproape toată țara.
Astfel, începând de sâmbătă, ora 10:00 și până luni, ora 21:00, este în vigoare o avertizare Cod roșu de caniculă pentru cinci județe din vestul și nord-vestul țării. Totodată, o avertizare tip Cod portocaliu de caniculă este valabilă pentru sudul Olteniei și al Banatului, sud-vestul Munteniei și local în Transilvania și Maramureș.
Vizate de codul roșu sunt județele Timiș, Arad, Bihor, Satu Mare și Sălaj. În județele Timiș, Arad, Bihor, Satu Mare și Sălaj se vor înregistra temperaturi maxime extreme, comparabile cu recordurile absolute. Acestea vor fi cuprinse între 39 și 42 de grade, iar în cursul nopții valorile termice nu vor coborî, în general, sub 20…24 de grade și disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, avertizează ANM.
ANM: Cod galben de caniculă în București
Sâmbătă (23 iulie), în sudul Olteniei și al Banatului, precum și în sud-vestul Munteniei valul de căldură va persista, iar local în Transilvania și în zona joasă din Maramureș acesta se va intensifica. Se vor înregistra valori termice diurne de 37…40 de grade, mai ridicate în Oltenia, iar minimele nu vor coborî sub 18…22 de grade și prin urmare disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Tot sâmbătă, valul de căldură se va menține în cea mai mare parte a țării, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În general temperaturile maxime se vor situa între 35 și 37 de grade, iar cele minime vor fi de 18…20 de grade. Astfel, ANM a emis o avertizare tip Cod galben valabil pentru Muntenia (inclusiv București), Dobrogea (cu excepția litoralului), centrul țării și zone din Maramureș.