ANM: Vreme rece în București, ninsori și polei până miercuri dimineața

Publicat: 10 01. 2021, 12:06
Sursa: MEDIAFAX FOTO

În următoarele patru zile în București se vor înregistra precipitații sub formă de ninsoare, polei și temperaturi maxime de până la două grade Celsius, potrivit prognozei publicate duminică de către specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

Potrivit prognozei, în intervalul 10 ianuarie, ora 10:00 – 11 ianuarie, ora 14:00, cerul va fi noros, iar în cursul nopții de duminică spre luni și în prima parte a zilei de luni, 11 ianuarie, va ninge, în general moderat cantitativ, după cum informează Agerpres.

Se va depune strat de zăpadă neuniform, cu grosime în general de 8 – 15 cm şi posibil peste 15 – 20 cm.

În următoarele zile vor fi condiții de formare a poleiului

Vântul va sufla moderat, temporar cu unele intensificări, cu viteze în general de 35 – 45 km/h. Temperatura maximă va fi de 1 – 2 grade, în timp ce minima se va situa în jurul valorii de 0 grade.

De asemenea, în perioada 11 ianuarie, ora 14:00 – 13 ianuarie, ora 10:00, în Capitală, înnorările vor persista şi temporar va mai ninge, dar vor fi şi intervale cu lapoviţă şi ploaie şi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat (rafale de 30 – 40 km/h).

ANM a emis, duminică, o avertizare Cod galben de ninsori abundente, valabilă până luni după-amiaza, în 20 de judeţe şi în Municipiul Bucureşti, precum şi o informare de precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare, în general moderate cantitativ, şi polei, ce vizează cea mai mare parte a ţării, până miercuri dimineaţa.

Ninsorile apar de duminică

Între 10.01 ora 08:00 și 11.01 ora 08:00 cerul va fi noros și vor fi precipitații mai ales sub formă de ninsoare, în general moderat cantitativ. Se va depune strat de zăpadă neuniform, cu grosime în general de 8…15 cm. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări noaptea, când la rafală se vor înregistra viteze în general de 35…45 km/h. Temperatura maximă va fi de 1…2 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de -1 grad.

Între 11.01 ora 08:00 și 13.01 ora 08:00 înnorările vor persista și temporar vor mai fi precipitații. Pe parcursul zilei de luni (11 ianuarie) va ninge, apoi ninsorile se vor transforma treptat în lapoviță și ploaie și se va depune polei. Vântul va avea unele intensificări, cu viteze la rafală în general de 35 …45 km/h.

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 1 grad, luni (11 ianuarie), iar marți, la amiză se vor înregistra 1… 3 grade. Temperatura minimă va fi de -2… 0 grade în noaptea de luni spre marți (11/ 12 ianuarie), iar în nopatea de marți spre miercuri(12/ 13 ianuarie) se va situa în jurul valorii de 0 grade.