Avertizare ANM de ploi torențiale, descărcări electrice, grindină și vânt puternic în toată țara!/Când vom avea temperaturi de vară
Cea mai mare parte a ţării se află pe parcursul zilei de joi, 30 mai, sub o informare meteorologică de vreme instabilă.
Astfel, meteorologii anunță în România ploi sub formă de averse, însoţite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi grindină.
Va ploua torențial în anumite zone
Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), până la ora 20:00, va ploua în cea mai mare parte a ţării. Vor fi mai ales averse, însoţite de descărcări electrice şi pe alocuri de intensificări de scurtă durată ale vântului şi grindină.
În intervale scurte de timp și prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă de 15-25 litri/mp şi pe alocuri de peste 40 litri/mp.
Vremea va fi în general instabilă şi în Capitală, unde vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse moderate cantitativ (10-15 litri/mp), descărcări electrice şi posibil grindină. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în timpul ploilor.
Temperatura maximă va fi joi de 25-26 de grade, iar cea minimă, de 12-14 grade Celsius.
Vremea se va îmbunătăți din weekend, când termometrele vor indica peste 30 de grade, anunță meteorologii.
Cod galben de ceață densă
Totodată, ANM a emis o atenţionare nowcasting Cod galben de ceaţă densă în localităţi din cinci judeţe situate în regiunea Moldovei, valabilă în orele următoare.
Astfel, în zeci de localităţi din judeţele Bacău, Suceava şi Neamţ se va semnala local ceaţă care determină scăderea vizibilităţii sub 200 de metri şi, izolat, sub 50 de metri.
Ceaţa va persista până la aceeaşi oră şi în judeţele Iaşi şi Vaslui.
Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.
CITEȘTE ȘI:
Prognoză meteo specială pentru București. VREMEA se strică în Capitală
ANM anunță cum va fi vremea în luna iunie/Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni