Prima pagină » Vremea » Avertizare meteo. Cod galben de ninsori și vânt în Dobrogea

Avertizare meteo. Cod galben de ninsori și vânt în Dobrogea

Avertizare meteo. Cod galben de ninsori și vânt în Dobrogea

Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de ninsori şi vânt puternic, fiind vizată zona de sud-est a României.

Astfel, potrivit ANM (Administrația Națională de Meteorologie), începând de miercuri – ora 20.00 și până joi – ora 14.00, va fi în vigoare o avertizare Cod galben de ninsori şi vânt puternic.

În intervalul menționat, în Dobrogea vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare, în general moderate cantitativ (10…15 l/mp) și local se va depune strat de zăpadă.

Vântul va avea intensificări, cu viteze de 40…45 km/h.

Pe litoral precipitațiile vor fi mixte, iar rafalele vor atinge 50…60 km/h.

Conforrm meteorologilor, astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse şi în estul Munteniei, unde vor fi şi condiţii de polei.

Vremea în Capitală

În Bucureşti vor fi ploi slabe şi maxime care pot ajunge la 5 grade Celsius, se arată în prognoza specială pentru Capitală emisă miercuri de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Potrivit prognozei pentru Capitală pentru intervalul 15 decembrie, ora 20.00-16 decembrie, ora 14.00, cerul va fi mai mult noros şi vor fi condiţii pentru ploi slabe, joi după-amiaza.

Vântul va sufla slab şi moderat.

Temperatura aerului va creşte de la 1-2 grade în noaptea de miercuri spre joi spre 4-5 grade pe parcursul zilei de joi.

Autor
Alisa Ioana a urmat cursurile în cadrul Facultății de Jurnalism si științele comunicării, secția de comunicare și relații publice. A intrat în presă încă din perioada studenției (anul ... vezi toate articolele

Citește și