Prima pagină » Vremea » Avertizare meteo. Ploi torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi grindină. Până când e valabilă atenționarea

Avertizare meteo. Ploi torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi grindină. Până când e valabilă atenționarea

Avertizare meteo. Ploi torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi grindină. Până când e valabilă atenționarea

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat că, începând de marţi şi până joi seară, vor fi ploi ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și, izolat, grindină.

Informarea este valabilă în perioada marţi, ora 12.00 – joi ora 23.00, precizează meteorologii.

Vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi, izolat, grindină.

Aceste fenomene se vor semnala îndeosebi în zonele de deal şi de munte, precum şi în sudul, centrul şi estul teritoriului.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15…20 l/mp şi, pe arii restrânse, 25…50 l/mp.

Instabilitatea atmosferică va fi accentuată până la sfârşitul săptămânii.

Progoză specială pentru Capitală

Meteorologii anunţă că, începând de marţi şi până joi seară, vremea în Bucureşti va fi normală termic, însă serile uşor instabilă, cu furtuni.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o prognoză specială pentru intervalul marţi ora 12.00 – joi ora 23.00, pentru Bucureşti.

Vremea va fi normală din punct de vedere termic, dar uşor instabilă.

Îndeosebi în cursul după-amiezelor şi al serilor de marţi, miercuri şi joi (8, 9 şi 10 iunie) vor fi perioade cu înnorări şi averse însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

Temperaturile maxime vor fi de 24…26 de grade, iar cele minime de 13…15 grade.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât ar trebui să mâncăm, de fapt, de Crăciun. Un medic trage semnalul de alarmă
Digi24
Rapoarte ale serviciilor secrete americane dezvăluie că Putin vrea să cucerească părți din Europa, inclusiv țări care sunt membre NATO
Cancan.ro
Zodia care termină anul 2025 în genunchi. Mihai Voropchievici: Din păcate, este prea târziu
Prosport.ro
Cea mai frumoasă profesoară de matematică din România e colega lui Gabi Tamaș!
Adevarul
Secretul bine păzit al statuii lui Ioan de Hunedoara: scrisori ascunse în bocancul de bronz
Mediafax
Ce va indica noua etichetă de pe electrocasnice. Cumpărătorii vor fi primii anunțați
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cancan.ro
”Măgărie”. Supărare mare după ce Alessia Pop a câștigat Vocea României
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Cele mai consumate băuturi din lume au un efect crucial pentru sănătatea oaselor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Universul invizibil dezvăluie noi indicii despre materia întunecată