Prima pagină » Vremea » Cod galben de CANICULĂ în șapte județe. Vor fi temperaturi de 35-37 de grade

Cod galben de CANICULĂ în șapte județe. Vor fi temperaturi de 35-37 de grade

Meteorologii au emis o avertizare cod galben de caniculă pentru județele Caraș-Severin, Timiș, Hunedoara, Alba, Arad, Bihor și Satu Mare, unde vineri vor fi temperaturi de 35-37 de grade și disconfort termic accentuat.

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în Banat, Crișana și sud-vestul Transilvaniei „vremea va fi caniculară vineri după-amiaza, când temperaturile maxime vor fi cuprinse între 35 și 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități”.

Valori maxime de temperatură în jurul a 35 de grade și disconfort termic ridicat vor fi, vineri, pe arii restrânse, și în restul Transilvaniei și în Maramureș.

Sâmbătă, canicula va persista, izolat, în regiunile intracarpatice.

Potrivit estimării evoluției valorilor termice și a precipitațiilor, în Banat și Crișana, începând de sâmbătă 19 septembrie, vremea se va răci, astfel încât de săptămâna viitoare se vor înregistra temperaturi maxime de 22-23 de grade, apropiate de cele normale pentru ultima decadă a acestei luni, și minime de 10-12 grade. Probabilitatea pentru averse, în general slabe cantitativ, va fi mai mare după data de 19 septembrie, când acestea pot apărea zilnic.

În Transilvania, duminică și săptămâna viitoare, valorile termice diurne vor scădea la 20-22 de grade, iar noaptea se vor înregistra temperaturi minime între 8 și 10 grade. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi mai mare în intervalul 20-24 septembrie.

Și în Maramureș, vremea se va răci, de săptămâna viitoare, când vor fi temperaturi maxime de 20-22 de grade și minime de 10-12 grade. Duminică ar putea fi averse, iar în intervalul 21-26 septembrie s-ar putea semnala ploi slabe.

În Moldova, temperaturile maxime vor scădea, de săptămâna viitoare, de la 28-30 de grade la 22, iar cele minime vor fi cuprinse, în medie, între 12 și 16 grade. Ploi, în general slabe cantitativ, pot apărea mai ales după data de 19 septembrie.

În Dobrogea, în perioada 18-20 septembrie vor fi temperaturi maxime de 26 de grade, iar de săptămâna viitoare vor scădea la 22 de grade în timpul zilei și 14-17 grade noaptea.

În Muntenia, temperaturile vor ajunge în 18 și în 19 septembrie la 30 de grade, apoi vremea se va răci treptat, săptămâna viitoare fiind prognozate temperaturi maxime de 24 de grade și minime de 13-16 grade. În perioada 20-23 septembrie este posibil să plouă.

În Oltenia, în 18 și 19 septembrie, temperaturile maxime vor ajunge la medii regionale în jurul valorii de 30 de grade. Începând de săptămâna viitoare, temperaturile vor scădea la 22 de grade ziua și 13-16 grade în timpul nopții, fiind posibil să plouă începând din 20 septembrie.

La munte, vineri 18 septembrie se vor înregistra temperaturi maxime, în medie, de 24 de grade, apoi vremea se va răci, iar de săptămâna viitoare vor fi temperaturi de cel mult 14 grade. În nopțile din perioada 17-20 septembrie, mediile temperaturilor minime se vor încadra între 12 și 14 grade, iar ulterior se vor situa între 6 și 10 grade.