Prima pagină » Vremea » Cod galben de ceață în 14 județe

Cod galben de ceață în 14 județe

Cod galben de ceață în 14 județe
ANM a emis, joi, cod galben de ceață pentru județele Arad, Timiș, Cluj, Botoșani, Neamț, Suceava, Alba, Harghita, Sibiu, Ilfov, Ialomița, Prahova, Dâmbovița și Călărași, valabil până după ora 9.00, vizibilitatea scăzând izolat sub 50 de metri.

Județele Timiș și Arad sunt sub cod galben până la ora 9.00, ceață determinând scăderea vizibilității local sub 200 de metri și izolat sub 50 de metri.

Codul galben este valabil, în județul Cluj, până la ora 10.00, pentru localitățile Huedin, Aghireșu, Ciucea, Izvoru Crișului și Poieni, unde ceața duce la scăderea vizibilității local sub 200 de metri, iar izolat sub 50 de metri.

În județele Botoșani, Neamț și Suceava codul galben este valabil până la ora 10.00, ceața determinând scăderea vizibilității local sub 200 de metri, iar izolat sub 50 de metri. Aici se poate depune chiciură și se pot înregistra condiții de polei.

Atenționarea cod galben de ceață a fost extinsă și pentru județele Alba, Harghita, Sibiu, până la ora 11.00, respectiv Ilfov, Ialomița, Prahova, Dâmbovița și Călărași până la ora 10.00.

Atenționarea cod galben de ceață este valabilă, în județul Alba, pentru zonele Sebeș, Blandiana, Cut, Pianu, Săliștea, Șibot, Șpring și Vințu de Jos, în județul Harghita pentru Gheorgheni, Ciumani, Ditrău, Joseni, Lăzarea, Remetea și Suseni, iar în județul Sibiu pentru Sibiu, Avrig, Miercurea Sibiului, Ocna Sibiului, Săliște, Apoldu de Jos, Cârța, Cristian, Porumbacu de Jos și Șura Mică.

În aceste zone ceața determină scăderea vizibilității local sub 200 de metri și izolat sub 50 de metri.

Pentru județele Ilfov, Ialomița, Prahova, Dâmbovița și Călărași atenționarea cod galben de ceață este valabilă până la ora 10.00.

Citește și